CFR Marfă va fi privatizată prin licitaţie publică cu strigare
Singurul criteriu de adjudecare va fi preţul oferit
Întregul pachet de acţiuni al CFR Marfă va fi vândut prin licitaţie publică cu strigare, criteriul de atribuire fiind exclusiv preţul oferit, se arată într-un proiect de hotărâre elaborat de Ministerul Transporturilor şi postat spre dezbatere publică pe site-ul său. Potrivit acestuia, selecţia investitorului se va realiza "prin metoda licitaţiei cu strigare, fără criterii de precalificare, transparentă şi necondiţionată (cu excepţia unor obligaţii specifice operaţiunilor de privatizare, care decurg din prevederile legale aplicabile)".
Nota de fundamentare a actului normativ explică "obligaţiile specifice" prin includerea în contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni a unor clauze care vizează obligaţia ministerului de a urmări "asumarea de către cumpărător, în tot sau în parte, a obligaţiilor şi răspunderilor de mediu stabilite de autoritatea de mediu competentă (prin programele de conformare - anexa la avizele de mediu pentru privatizare), prin convenirea unui cuantum de investiţii destinate executării programului pentru conformare".
Procesul de vânzare va consta într-o singură etapă, respectiv licitaţia cu strigare precedată de depunerea de către investitori a documentaţiei solicitate şi analiza acesteia. Singurul criteriu de adjudecare a licitaţiei cu strigare va fi preţul oferit.
Garanţia de participare - 20% din preţul titlurilor
Precizând că preţul de pornire a licitaţiei va fi stabilit de către MTI pe baza raportului de evaluare a societăţii, instituţia anunţă că, pentru a participa la licitaţie, investitorii trebuie să depună o garanţie de 20% din valoarea nominală a pachetului de acţiuni scos la vânzare, taxa de participare fiind stabilită la 5% din valoarea titlurilor pentru fiecare in