Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Juniori din toată țara s-au întrecut la Oradea la Olimpiada Națională de Științe

Publicat in Adevarul, vineri 6 august 2010 ·

Cei mai buni elevii au fost selectați pentru lotul olimpiadei internaționale de științe. În premieră, în orașul de pe Crișul Repede a avut loc a cincea ediție a Olimpiadei naționale de Științe pentru juniori, care și-a desemnat aseară câștigătorii.

Cel mai bun junior în științe este elevul Klaus Ludescher de la un colegiu timișorean

Peste 100 de tineri din 40 de județe ale țării au concurat la cea mai importantă competiție de științe, care s-a adresat strict elevilor din clasele VII - IX. După două probe dificile, un practică și una teoretică, junii au primit verdictul final și au aflat punctajul obținut la concurs. Premierea a avut loc aseară la Colegiul Național Mihai Eminescu. „Olimpiada a decurs normal, fără incidente și evenimente neprevăzute. Anul acesta am avut 114 participanți din toate județele, cu excepția Ilfovului, Călărașului și Ialomiței", a precizat președintele comisiei de evaluare Flore Uliu.

Pe locul I, un timișorean

Cea mai bună lucrare, cu 129 de puncte, a fost tânărului Klaus Ludescher de la Colegiul Național C. D. Loga, din Timișoara. Elevul a câștigat pentru prima dată aurul, deși este al patrulea an în care participă la olimpiadă. În topul celor mai bune lucrări, locul II a fost ocupat de elevul Denis Turcu, din Brăila, iar premiul III a fost dus acasă de trei juni: Adrian Murariu și Carmen Flore, din Brăila și Șerban Ilca, din București. Tinerii nu au plecat cu mâna goală, ei fiind răsplătiți, în funcșie de poziția din clasament cu 120, 90 respectiv 65 de ron. În urma stabilirii clasamentului final, comisia de evaluare a selecționat primii 15 cei mai buni elevi, care vor face parte din lotul lărgit al olimpiadei internaționale de științe.

Ioana Tuderici a primit un premiu special

Cu toate că județul nostru nu a reușit să se claseze printre primele trei locuri, reprezentanta junilor bihoreni a obținut o

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump compară tarifele globale cu administrarea de medicamente

Mediafax acum o ora
Acțiunile asiatice au înregistrat pierderi abrupte în primele ședințe de tranzacționare de luni, iar contractele futures de pe piața bursieră americană au deschis în scădere puternică. Investitorii sunt îngrijorați că tarifele impuse de Trump ar put

Casa Albă dă vina pe o funcție de pe iPhone pentru scandalul „Signalgate”

HotNews acum 21 minute
Mike Waltz, consilierul lui Trump aflat în centrul scandalului „Signalgate”, a fost indus în eroare de funcţia de autocompletare a contactelor de pe iPhone atunci când a invitat accidental un jurnalist să participe la conversaţii despre planurile de

Aleksandar Vučić spune că Serbia va avea un nou guvern până la 18 aprilie. Premier va fi Đuro Macut, un endocrinolog fără experienţă politică

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Aleksandar Vučić a anunţat, duminică, că Serbia va avea un nou guvern până la 18 aprilie, cu un novice în politică, Đuro Macut, în calitate de prim-ministru, relatează Politico. Guvernul precedent al ţării balcanice a picat în martie, î

Traficul rutier pe autostrada A7 Ploiești – Buzău se închide până pe 25 mai. Rute ocolitoare

Libertatea acum o ora
Circulația rutieră pe autostrada A7 Ploiești-Buzău, între localitățile Dumbrava și Mizil, se va închide de luni, 7 aprilie, de la ora 13.00, până în 25 mai, pentru efectuarea de lucrări, a anunțat Centrul Infotrafic, duminică.

UPDATE - Cluj - Accident în care au fost implicate un microbuz şi un camion. Şoferul microbuzului şi două pasagere au decedat / Patru adulţi şi un copil, transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum o ora
Un grav accident rutier, în care au fost implicate un microbuz şi un camion, a avut loc luni dimineaţă pe raza localităţii Câţcău, din judeţul Cluj. Trei persoane - şoferul microbuzului şi două pasagere - înarcerate, au murit. Patru adulţi şi un cop

Arabia Saudită reduce preţurile petrolului pentru Asia la cel mai scăzut nivel din ultimele patru luni

News.ro acum o ora
Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol din lume, a redus duminică preţurile ţiţeiului pentru clienţii din Asia, destinat livrărilor din luna mai, la cel mai scăzut nivel din ultimele patru luni. Decizia vine la scurt timp după anunţul sur

Secretarul pentru Comerţ al SUA explică de ce există tarife pentru insule locuite doar de pinguini

News.ro acum 3 ore
Secretarul pentru Comerţ al SUA, Howard Lutnick, a explicat duminică, în emisiunea „Face the Nation” de la CBS, de ce insule locuite doar de pinguini au fost incluse pe lista cu tarife a lui Donald Trump. "Dacă lăsăm ceva în afara listei, ţările car

Horoscop pentru săptămâna 07-13 aprilie 2025. Ce te așteaptă pe plan personal și profesional

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Tinzi la începutul săptămânii se te ocupi mai mult de copii și de persoana iubită. Sunt bune în acest sens plus a desfășura activități comune cu cei dragi și a te distra. Creativitatea este accentuată şi bine ar fi să-i inviți şi pe ceilalţi

Donald Trump crede că China a făcut să eşueze un proiect de acord asupra Tik Tok din cauza taxelor vamale

G4Media acum 2 ore
Donald Trump a afirmat duminică că China a făcut să eşueze un proiect de acord cu Statele Unite privind vânzarea reţelei de socializare Tik Tok din cauza noilor taxe vamale impuse de Washington, scrie AFP, citată de Agerpres. „Dacă le-aş fi dat o mi

Taxele vamale, Iranul şi Gaza, pe agenda vizitei lui Netanyahu la Washington

News.ro acum 2 ore
Creşterea taxelor vamale anunţată de Donald Trump, tensiunile cu Iranul şi ofensiva israeliană din Gaza se află pe agenda discuţiilor de luni dintre premierul israelian Benjamin Netanyahu şi preşedintele american la Casa Albă, relatează AFP. Netanya

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

1°/10°
mie.

3°/11°
joi

3°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/5°
mar.

-1°/9°
mie.

-1°/7°
joi

1°/9°
Constanta
acum

lun.

1°/7°
mar.

2°/10°
mie.

3°/9°
joi

3°/12°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-3°/4°
mar.

-2°/7°
mie.

-1°/8°
joi

1°/8°
Timisoara
acum

lun.

-1°/7°
mar.

-0°/10°
mie.

1°/11°
joi

3°/11°