Se vor încălzi mai ieftin, cu panouri solare sau cu centrale ce vor folosi palete din rumeguş presat, şi vor primi şi bani de la stat. Este cazul a cinci brăileni şi instituţii de la noi.
Dintre cele 24 de proiecte de finanţare prin programul „Casa Verde" lansate la Brăila, cinci au fost aprobate. Prin urmare, Agenţia pentru Protecţia Mediului, prin ministerul de resort, a aprobat trei dosare de achiziţionare şi instalare a unor panouri solare şi două dosare de montare a unor centrale termice economice care folosesc palete.
Celelalte 19 proiecte - multe, comparativ cu alte judeţe - încă mai aşteaptă undă verde de la Finanţe. Brăila are la dispoziţie fonduri de 1,9 milioane de lei, proporţional cu numărul de locuitori, la acest capitol. Un exemplu de succes este Căminul de Bătrâni din Lacu Sărat unde s-au montat panouri solare pentru apă caldă.
„Suma acordată pentru un proiect este de până la 8.000 lei în cazul pompelor de căldură şi de până la 6.000 lei pentru panouri solare şi centrale termice. Dosarele de finanţare se depun la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Brăila, unde se face analiza conformităţii administrative a dosarului, iar analiza eligibilităţii şi aprobarea dosarului se realizează de către Administraţia Fondului pentru Mediu Bucureşti, urmând ca semnarea contractului să aibă loc la sediul nostru", a declarat Dumitru Bâja, purtatorul de cuvânt al APM Brăila.
Obligatoriu, investiţia trebuie folosită măcar un an.