Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scăpăm de câini vagabonzi, din luna septembrie?

Publicat in Buna ziua Fagaras, vineri 6 august 2010 ·

De ani buni, comunitatea făgărăşeană este terorizată de câinii vagabonzi. Nu există zonă, cartier sau stradă din municipiu pe care aceste animale ale străzii să nu fi pus „stăpânire“. Nu de puţine ori, reprezentanţii Primăriei au încercat să stopeze înmulţirea acestora cu ajutorul celor de la Serviciul de Gestionare a Animalelor Braşov. Însă acest lucru nu a fost suficient. Imediat, alţi câini apar prin Făgăraş. De aceea, în mai puţin de o lună autorităţile vor aduna patrupedele şi le vor steriliza.

„Ne e teamă să mai ieşim din casă“

Aşa se plâng locatarii de pe strada 1 Decembrie 1918, care locuiesc în apropierea Şcolii Generale nr. 7.

„Într-o după-masă, am vrut să ies din casă pentru a-mi face cumpărăturile, iar la ieşire din bloc am fost „întâmpinată“ de o haită de 14 câini care au început să latre la mine. Au fost la un pas de a mă muşca, însă m-am apărat cu o plasă pe care o aveam în mână, iar cu cealaltă mână am încercat să deschid uşa la scară, grăbindu-mă să intru în bloc. Nu am avut de ales şi am fost nevoită să mă întorc în casă şi am aşteptat ca animalele să se depărteze de blocul nostru“, a spus o locatară din blocul 8.

„Este de groză ce se întâmplă aici, câinii nu ne mai dau pace. Avem copii mici şi ne e teamă să îi mai lăsăm în faţa blocului la joacă“, a mai spus un locatar de pe strada 1 Decembrie 1918.

Au fost muşcaţi cu sutele

Această problemă nu o au doar locuitorii de pe strada 1 Decembrie 1918, ci toţi făgărăşenii. Cei mai norocoşi au scăpat doar cu o sperietură, însă mulţi concitadini au ajuns la spital după ce au fost atacaţi de patrupede. Astfel, la Spitalul Municipal Făgăraş, au trecut pragul Secţiei de Boli Contagioase aproximativ 140 de făgărăşeni cu muşcături de animale.

„De la începul anului 2010 şi până acum avem în evidenţă peste 140 de pacienţi care s-au prezentat la noi pentru a primi îngriji

Articolul in Buna ziua Fagaras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO PSD îl susține pentru funcția de judecător CCR pe Mihai Busuioc. Ca secretar general al Guvernului, pe Radu Oprea

Ziua Constanta acum 46 minute
Biroul Permanent Național al PSD a decis luni, 23 iunie, să îl susțină pentru funcția de judecător la Curtea Constituțională pe Mihai Busuioc, iar pentru funcția de secretar general al Guvernului pe Radu Oprea. 'Am avut un Birou Permanent pentru a s

Ion Iliescu rămâne internat la ATI. Cele mai noi informații despre starea de sănătate a fostului președinte

HotNews acum 52 minute
Ion Iliescu este conştient, dar are în continuare nevoie de „asistare minimă respiratorie”, a anunţat luni Spitalul „Agrippa Ionescu”, unde fostul preşedinte este internat din 9 iunie. Iliescu este internat la Secția ATI. „Pacientul este conștient,

Guvernul pregăteşte reforma pensiilor speciale: vârsta de pensionare creşte la 65 de ani

Ziarul Financiar acum 43 minute
Noua administraţie anunţă modificări importante în sistemul pensiilor speciale. Principala schimbare vizează creşterea vârstei de pensionare a magistraţilor la 65 de ani, aliniind-o la standardele generale. Reforma include şi plafonarea câştigurilor

Cutremur luni dimineața în România

HotNews acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, luni dimineața, la ora 4:42, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adânci

Avertizare de caniculă în București: temperaturi de 37 de grade și disconfort termic ridicat

Mediafax acum 30 minute
Luni, vremea va fi călduroasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar cea minimă va fi de 15…19 grade. Marți, va fi caniculă, disconfortul termic ridi

Acordul politic între partidele coaliției prevede rotativa la funcția de premier al României. Principiile de funcționare

Press Alert acum 29 minute
Foto: arhivă Acordul politic semnat între PSD, PNL, USR, UDMR și Grupul Minorităților prevede rotativa la funcția de prim-ministru: PNL va desemna șeful Executivului pentru perioada iunie 2025 – aprilie 2027, iar PSD va prelua conducerea guvernului

Evaluarea Națională 2025. Rezolvarea subiectelor la limba română, în scurt timp pe HotNews

HotNews acum 52 minute
Elevii de clasa a VIII-a susțin luni, 23 iunie, proba scrisă la Limba și literatura română, prima probă din cadrul Evaluării Naționale 2025. Examenul a început la ora 9:00 și se încheie după două ore, la ora 11:00. La scurt timp după, HotNews.ro va

Cum arată acordul politic al alianței de guvernare PSD, PNL, USR, UDMR – DOCUMENT

HotNews acum 22 minute
Liderii celor patru partide, plus minorități naționale, care vor forma Guvernul condus de Ilie Bolojan au semnat luni acordul politic, care prevede structura guvernului, termenii în care va avea loc rocada guvernamentală, precum și principalele dire

Ion Iliescu este în continuare la ATI, conștient, cu necesar de oxigen, anunță Spitalul ”Agrippa Ionescu”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ion Iliescu este în continuare la ATI, conștient, cu necesar de oxigen, anunță Spitalul ”Agrippa Ionescu” într-un mesaj pe Facebook, de luni dimineață. ”În legătură cu starea de sănătate a domnului I

Degajare de fum la automotorul unui tren care circula pe ruta Bucureşti Nord – Aeroport ”Henri Coandă” / Circulaţia a trei trenuri de călători, afectată

G4Media acum 53 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare CFR Călători anunţă că luni au fost înregistrate degajări de fum la automotorul unui tren care circula pe ruta Bucureşti Nord – Aeroport ”Henri Coandă”, fiind apelat serviciul 112. De asemenea, a fos

Vremea

București
acum

28°
lun.

16°/33°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

24°/37°
Iasi
acum

23°
lun.

16°/26°
mar.

17°/29°
mie.

17°/32°
joi

19°/29°
Constanta
acum

30°
lun.

17°/30°
mar.

20°/28°
mie.

22°/28°
joi

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

14°/32°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
joi

21°/31°
Timisoara
acum

25°
lun.

13°/33°
mar.

17°/33°
mie.

20°/37°
joi

23°/39°