Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Feroviarii resping scumpirile pe calea ferată cerute de FMI

Publicat in Adevarul, vineri 6 august 2010 ·

Conducerea Asociaţiei Industriei Feroviare (AFI) a emis, în această după-amiază, o scrisoare deschisă adresată primului-ministru şi miniştrilor economici (Transporturi, Finanţe şi Economie), în care cere să nu aplice majorări de tarife pe calea ferată. AIF argumentează că eventuala scumpire a transportului feroviar de călători şi de mărfuri, inclusiv la metrou – anunţate după ultima vizită a FMI în România - ar contribui definitoriu la distrugerea iremediabilă a infrastructurii publice de transport pe şină, la falimentul societăţilor în cauză şi la pierderea ultimilor clienţi.

„Vă solicităm să reconsideraţi imediat această abordare financiară care, în contextul crizei economice, poate fi ultima piesă către distrugerea totală a legăturilor feroviare către zonele de producţie sau distribuţie interne sau externe ale României (...). Diminuarea activităţii agenţilor economici afectaţi va duce imediat la creşterea vulnerabilităţii economiei româneşti“, se precizează în scrisoarea deschisă.

AIF mai solicită găsirea resurselor financiare pentru finanţarea la valoarea reală a activităţilor de transport pe şină, precum şi deblocarea resurselor financiare pentru cofinanţarea proiectelor europene de reparaţii a infrastructurii feroviare şi modernizare a materialului rulant.

Sistemul a ajuns într-o stare deplorabilă

Reprezentanţii feroviarilor reamintesc, în scrisoarea către guvernanţi., că materialul rulant - locomotive sau vagoane - din dotarea operatorilor de transport sau marfă are o vârstă medie de 25 de ani. De asemenea, infrastructura feroviară publică este scadentă la reparaţii pe aproape 90% din poduri şi lucrări de artă, 90% din reţeaua de tracţiune electrică şi 50% din infrastructură.

În concluzie, „mărirea tarifelor pentru accesul la infrastructura feroviară va avea ca efect o creştere în lanţ a tarifelor practicate de transporta

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aleșii gălăţeni cer premierului Bolojan intervenţia statului pentru salvarea combinatului siderurgic din Galaţi. „Nu putem permite să ajungă o ruină industrială”

HotNews acum 30 minute
Europarlamentarul Dan Nica, preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, şi parlamentarii gălăţeni au transmis premierului Ilie Bolojan o scrisoare deschisă prin care cer intervenţia statului pentru salvarea co

Autostrada A0 Sud este completă: AKTOR a dat în trafic Lotul 3

Adevarul acum 49 minute
AKTOR România a contribuit decisiv la crearea celui mai lung tronson continuu de autostradă din România când a încheiat lucrările la Lotul 3 al autostrăzii A0 București Sud, între Joița și Bragadiru.

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum o ora
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Pană de curent pe scară largă în mai multe regiuni din CEHIA, inclusiv numeroase districte din Praga

Gandul acum o ora
O pană de curent pe scară largă a afectat mai multe regiuni din Cehia, inclusiv mai multe districte din Praga, mai multe orașe din Boemia Centrală și regiunile Usti nad Labem și Liberec, potrivit operatorului național de rețea CEPS. Întreruperea a a

Ilie Bolojan a avut consultări cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor

BusinessMagazin acum o ora
Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit vineri, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor. Participanţii au discutat despre măsurile guvernamentale pentru reducerea deficitului bugetar.

VIDEO Explozie puternică la o benzinărie din Roma. Mai multe persoane au fost rănite, iar clădirile din apropiere, avariate

HotNews acum 6 ore
Mai multe persoane au fost rănite, dintre care trei prezintă arsuri grave, după ce o benzinărie a explodat vineri dimineață într-un cartier din estul Romei, relatează Reuters. Potrivit Corriere della Sera, printre răniți se numără polițiști și pompi

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 9 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Un tânăr din Pașcani care a omorât un pui de câine a fost arestat preventiv

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un tânăr din Paşcani care a ucis câinele de două luni al prietenei sale a fost arestat preventiv, decizia fiind luată vineri de magistraţii Judecătoriei Paşcani, transmite News.ro. Urmărește cele mai

Dan Șucu: Cuvântul de ordine trebuie să fie eficientizarea activităţii sectorului public, nu taxarea suplimentară a contribuabililor şi a sectorului privat

Mediafax acum 20 minute
România are nevoie de măsuri rapide pentru corectarea deficitului bugetar, însă această echilibrare trebuie să se realizeze prin reducerea cheltuielilor şi nu prin creşteri de taxe, iar cuvântul de ordine trebuie să fie eficientizarea activităţii se

Ilie Bolojan, după Consiliul Naţional Tripartit: Este extrem de important să câştigăm credibilitatea în relaţia cu Comisia Europeană, cu investitorii şi cu finanţatorii noştri / Primul pachet de măsuri, discutat în şedinţa ECOFIN din 8 iulie

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a avut vineri, la Palatul Victoria, consultări cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor, în cadrul Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, asupra măsurilor g

Vremea

București
acum

37°
vin.

19°/37°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

34°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

32°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
vin.

17°/36°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

38°
vin.

17°/38°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°