De curând i se născuse o fetiţă. În urmă cu o săptămână şi-a urcat cele două iubiri în maşină şi au plecat spre Timişoara. "Cevi mi-a făcut cadou de ziua mea o plimbare la Timişoara. Era oraşul meu de suflet! Acum o urăsc pe ea şi pe ziua mea, ca şi când, dacă nu erau ele, aţa din ghemul ăla nu i se mai rupea niciodată", îşi începe istorisirea tristă, pe blogosferă, Iulia, soţia lui Florin. "Vedeţi voi, frate-meu nu face parte din categoria asta a jigodiilor mai mari sau mai mici. El nu e ca mine, un nenorocit cu mustrări de conştiinţă. Nu. El e chiar un om d-ăla bun, care nu ar face rău nimănui, care parcă nici nu are nevoie măcar să creadă în Dumnezeu ca să ajungă în Rai", îşi descrie Mihai fratele. Florin Gavrilă are 27 de ani. Pe neobservate, o durere nenorocită de cap l-a pus la pământ. Şi a făcut, ca pentru câteva zile, trupul lui să fie vegheat de îngeri şi ţinut în viaţă de aparate. "Mi-e rău, vino repede!
M-am speriat, am alergat, un presentiment furtunos se lupta cu dorinţa că nu e nimic grav. Lumea s-a năruit când l-am văzut. Nu se mai putea ţine pe picioare, nu înţelegea ce i se întâmplă, nu putea să mai fie coerent, vomita, tremura. Se prăbuşea... Eram într-un început de episod de Dr House", îşi aminteşte Iulia de clipa blestemată în care soţul ei o anunţa de la celălalt capăt al telefonului nenorocirea care venise peste ei.
A fost dus de urgenţă la spitalul municipal din Timişoara. Medicii nu-i dădeau de cap. "A luat ceva substanţe?", întrebau ei de zor, în timp ce bolnavul se zvârcolea între viaţă şi moarte, tremura şi delira. «N-a luat nimic», le repetam eu a zecea oară. Mintea mea derula evenimentele de seară şi găsea momente în care eu lipseam şi îmi doream să fi luat droguri, îmi imaginam cum cineva de pe stradă îi vâra pastile în pahar, fără ca el să vadă, îmi doream să fie aşa! Aş fi vrut să fi luat supradoză, numai s
