Reducerile de personal din sistemul administrativ au încins spiritele azi în şedinţa de la Primăria Capitalei. De la distanţă, via telefon, proaspăta şefă a PDL Bucureşti, Elena Udrea, a fost informată constant despre modul în care au decurs "ostilităţile” între tabăra PDL + PNG-CD şi cea a PSD şi PNL.
UPDATE: Lucrările au fost reluate la această oră, dar scandalul a reizbucnit cu şi mai mare intensitate, după ce consilierii PSD şi PNL au contestat votul dat anterior la proiectul privind reducerea personalului administrativ, pe motiv că de la afişarea pe site până la votare au apărut modificări. În semn de protest, consilierii PNL au părăsit sala. Şedinţa continuă însă în lipsa lor, existând cvorumul necesar.
Consilierii generali s-au întrecut ieri în declaraţii care mai de care mai penibile. Şedinţa Consiliului General a început cu o întârziere de aproximativ o oră pe motiv că aleşii PDL nu cădeau la pace. În acest moment în Consiliu sunt mai multe tabere în grupul PDL, cea mai puternică fiind condusă de noua şefă pe Bucureşti Elena Udrea, iar cea care şi-a mai pierdut din influenţă este condusă de Liviu Negoiţă. Elena Udrea n-a fost prezentă fizic la şedinţă dar a ştiut pas cu pas ce se întâmpla pentru că o parte din consilieri o sunau şi-i dădeau raportul. Mai mult, cerinţele ei au fost ascultate cu sfinţenie de cei de la PDL.
Pe ordinea de zi au fost trecute patru proiecte, din care trei privind reducerea numărului total de posturi pentru municipalitate, Poliţia Comunitară şi Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanei, iar cel de-al patrulea referindu-se la rectificarea bugetului propriu al Bucureştiului. Reducerile de posturi sunt o consecinţă a prevederilor Ordonanţei de Urgenţă 63 care modifică şi completează
Legea 273. Conform primului proiect, Primăria Capitalei ar urma să aibă un număr total de 4.920 de pos