În cabane colcăiau insectele, iar lavoarele nu erau fixate în perete
Nerespectarea celor mai elementare norme de igienă a pus în pericol sănătatea copiilor aflaţi în tabără
Agentul economic a fost amendat cu 15.000 lei
Inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au închis temporar, pentru o jumătate de an, Complexul turistic Doruleţ din judeţul Hunedoara din cauza nerespectării celor mai elementare norme de igienă care au pus serios în pericol sănătatea copiilor aflaţi în tabără.
În urmă cu câteva zile, părinţii a doi copii cazaţi în complex au făcut reclamaţii la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor din Hunedoara sesizând mizeria din incintă şi dezinteresul operatorului economic pentru remedierea acestor nereguli.
În urma controlului derulat la data de 3 august, inspectorii au constatat că tavanul grupurilor sanitare din camere prezenta urme de infiltraţii de apă, tencuiala fiind căzută în unele locuri, iar lavoarele nu erau fixate în perete existând pericolul ca acestea să cadă peste copii. Şi ca şi cum n-ar fi fost destul, camerele erau murdare, la fel ca şi lenjeria de pat, grupurile sanitare şi întreaga pardoseală din incintă.
Mai mult, în camere şi pe holuri colcăiau insectele printre cele deja moarte, iar pereţii erau acoperiţi pe alocuri de pânze de păianjen. Acolo unde se putea observa acest lucru, pentru că, în general, toată zugrăveala era murdară pe parcă nu s-ar fi ocupat nimeni de ani buni de igienizare, darmite şi de dezinsecţie şi de deratizare.
Inspectorii au descoperit că nici măcar deşeurile solide din interiorul şi exteriorul cabanelor nu erau îndepărtate şi că în "salonul" de servire a mesei nu exista lista-meniu cu preparatele culinare care vor fi servite, iar în frigiderele din blocul alimentar se aflau mai multe pungi cu bucăţi de carne congelată, fără