Cele două motive pentru care n-ar fi cazul să scriu despre romanul Si atunci ne-au terminat, de Joshua Ferris (Humanitas fiction 2010, traducere din engleză de Cornelia Bucur, sunt:

1) România literară a reprodus un fragment din traducere, aşadar cititorii revistei au aflat că există o versiune românească a cărţii Then We Came To The End (Little, Brown and Company, 2007) şi şi-au putut forma o părere despre ea.

2) îmi vine greu - este o idiosincrasie agravată pe măsura trecerii vremii - să citesc literatură tradusă din limbile pe care le cunosc. Doamna Cornelia Bucur este, mă grăbesc să spun, o traducătoare deosebit de calificată. îmi mărturisesc handicapul nu pentru a-i aduce vreo critică, ci doar ca să spun că el îmi diminuează plăcerea lecturii pentru că o face mai puţin cursivă. Poticnelile provin din tendinţa instinctivă de a retraduce mental anumite formulări, de a-mi reprezenta forma originală, ceea ce-mi distrage atenţia de la conţinutul textului.

Şi atunci ne-au terminat este însă o carte prea pe gustul meu ca s-o trec cu vederea: un tânăr american din industria publicităţii descrie această lume din lăuntru şi o face vorbind în limbajul ei lapidar, aproape stenografic, în ritmul ei grăbit, nervos. îl simţim părtaş cu toată fiinţa lui la bizareriile şi extravaganţele unei profesii în acelaşi timp solicitantă, nemiloasă şi de o utilitate socială discutabilă (nu vindecă bolnavi, nu construieşte poduri sau maşini, nu educă şi nu produce artă, tot ce face este să stimuleze vânzările). Angajaţii marii agenţii de publicitate din Chicago sunt sau ştiu să pară suprainteligenţi, hipercultivaţi, spirituali, blazaţi, dar nu-şi pot ascunde descumpănirea: după 2001, contractele au început să se împuţineze, inventivitatea lor are din ce în ce mai puţină căutare, toţi se tem că vor fi daţi afară, că vor fi alungaţi din singurul un