Până acum, I. Oprisan si-a dobândit un binemeritat prestigiu de istoric literar si folclorist. Iată că, recent, I. Oprisan se afirmă într-o nouă ipostază, aceea de prozator.

Edificator este volumul intitulat Flori de cer albastru, cuprinzând, după cum însuşi autorul precizează, „proza pseudo-fantastică", apărut la Editura Saeculum I.O.

Parcurgând povestirile din acest volum, putem stabili o corelaţie între substanţa şi modalităţile lor epice cu o anume coordonată a textelor folclorice din sfera imaginarului fantastic. Ceea ce ne îndreptăţeşte să facem această corelaţie este faptul că, printre alte valoroase contribuţii din domeniul folcloristicii, I. Oprişan a publicat până acum unsprezece volume de Basme fantastice româneşti, culese pe teren din toate regiunile ţării noastre şi din alte locuri de peste hotare unde se află români. Trebuie însă precizat că povestirile lui I. Oprişan din volumul Flori de cer albastru se diferenţiază categoric de structurile specific povestirilor folclorice din sfera fantasticului. Povestirile lui I. Oprişan pendulează între real şi fantastic, pornind de la fapte şi întâmplări obişnuite, cotidiene, de la situaţii fireşti, numai finalitatea lor reverberând în sfera fanteziei, nu a fantasticului absolut, fiind, aşa cum afirmă autorul, o „proză pseudo-fantastică".

Numai în anumite povestiri sunt introduse motive, credinţe şi eresuri populare, cum este, de exemplu, „şarpele casei". Nu întâlnim însă niciodată balauri, zmei, pe Sfânta Vineri sau Muma Pădurii. O diferenţiere la fel de importantă este asigurată de expresivitatea stilistică a povestirilor lui I. Oprişan, de autentică proză modernă, cu o reală putere sugestivă. într-un succint comentariu care însoţeşte volumul, Traian Diaconescu relevă, cu deplin temei: „înzestrat cu o neaşteptată putere de fabulare şi cu o forţă puţin obişnuită de