ON-LINE
Bîiguiam versuri bacoviene prin cimitirul evreiesc timişorean, despre alaiuri funerare semite care traversau tîrgul prin ploaie de toamnă măruntă, gata, gata să dea în spicul alb al lapoviţei, şi mă adăugam, alcoolizat, asemenea poetului, în alai. Dacă bine îmi aduc aminte, versurile sunau cam aşa: „În murmure stranii semite/ M-adaug şi eu în convoi/ Şi nimeni nu ştie ce-i asta“. Adăugarea în convoi, exaltarea peregrinării într-o noapte de vară printre monumente din piatră, iarba, talismanul lui Solomon sub Lună, sicomorul de la mormîntul vechi al unui „rebă“ (rabin, adică), pericolul de a fi depistaţi de Securitate, şansa nesperată pentru aceştia de a ne compromite definitiv ca fascişti, antisemiţi, legionari, profanatori tocmai pentru că eram democraţi. Securitatea Timiş n-a ştiut despre aceste peregrinări la vremea nopţii, prin cimitirul evreiesc, le ştiau pe celelalte, după cum i-au spus răposatului poet de cartier Gheorghe Pruncuţ, actant-mistagog al unor beţii prin birturi proletare, care a fost tot pe atunci arestat, căruia i s-a spus, ca să aflăm cu toţii, cum că, vezi bine, ei ştiu, ne urmăresc şi adună dovezi cu care se vor năpusti asupră-ne, cînd va veni vremea. L-au pus să recite versuri pe slăbănogul romantic al birturilor proletare Oltul, Căţeaua Leşinată, Grădina de vară Cina, Calul Bălan, Aroma, şi el a trebuit să explice ce e cu versurile: „Nu voi minţi nicicînd că-i primăvară/ Un soare fals dă ordin să trăim/ Şi-ngenuncheată şcoala milenară/ E virgula ce-aşteaptă să vorbim“.
Ce e aia „şcoala milenară“, l-au întrebat la anchetă, ce e, mă, aia virgula şi ce aşteaptă ea, cine-i soarele fals, cine-i primăvară? Numai întrebări al căror răspuns depindea şi de beţiile la vreme de noapte prin „ţintirime“, cum le alinta poetul de bodegi cu care ne rătăceam printre monumente funerare din secolul al XIX-lea.
