The Rompetrol Group (TRG) solicită CNVM despăgubiri de 50 milioane de dolari pentru prejudiciul cauzat de blocarea delistării Rompetrol Rafinare (RRC) şi vrea în continuare retragerea companiei de la bursă. Grupul a depus o plângere la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) prin care acuză "abuzuri repetate ale reprezentanţilor autorităţii şi depăşirea flagrantă a atribuţiilor conferite de lege", de la obligarea TRG la derularea unei oferte de preluare şi până la ordonanţa de suspendare a delistării Rompetrol Rafinare. Principalul activ al acesteia este rafinăria Petromidia.
TRG menţionează, într-un comunicat emis vineri, că va utiliza toate căile legale pentru respectarea statului de acţionar/investitor în România şi îşi va apăra drepturile recunoscute de legile din România şi din Uniunea Europeană. Grupul spune că prioritatea demersurilor în justitiţe va fi recunoaşterea abuzurile repetate asupra Rompetrol. În urma obligaţiei pentru realizarea ofertei publice de preluare participaţia Rompetrol s-a majorat de la 75,99% la 98,63% din acţiunile Rompetrol Rafinare.
Rompetrol reclamă asumarea de către CNVM şi Ministerul Finanţelor Publice în mod anticipat a calităţii de acţionar, "speculaţii privind prejudiciile aferente delistării, în contextul în care creanţa invocată nu este exigibilă şi nu îi oferă decât dreptul la dobânzi".
Statul va deţine 40% din Rompetrol Rafinare
Compania a anunţat că în perioada 2004-2009 dobânzile la obligaţiunile respective virate către buget au fost de 225 milioane de dolari şi că până la scadenţă vor creşte cu încă 35 de milioane de dolari.
În cei peste 10 ani de activitate, grupul a virat la bugetul de stat aproximativ 8 miliarde de dolari, dintre care 3,5 miliarde dolari doar în perioada 2007-2009.
CNVM a blocat la 28 iulie delistarea Rompetrol Rafinare pe baza faptului că Ministerul Finanţelor