Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă a fost, anul trecut, de 58,6 % iar rata şomajului, calculată după metodologia Biroului Internaţional al Muncii (BIM), a fost de 6,9 %, au informat reprezentanţii Institutului Naţional de Statistică (INS). Potrivit acestora, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 58,6%, iar nivelul ratei de ocupare a populaţiei în vârstă de 20-64 ani a fost de 63,5%, la o distanţă de 6,5 puncte procentuale faţă de ţinta naţională de 70% stabilită în contextul Strategiei Europa 2020. „În anul 2009, populaţia activă a României era de 9.924.000 persoane, din care 9.243.000 persoane ocupate şi 681.000 şomeri BIM. Raportul de dependenţă economică (numărul persoanelor inactive şi în şomaj ce revin la 1000 persoane ocupate) a fost de 1324‰, mai ridicat pentru persoanele de sex feminin (1660‰, faţă de 1052‰ în cazul bărbaţilor) şi pentru mediul urban (1344‰, comparativ cu 1301‰ în mediul rural). În ceea ce priveşte rata şomajului BIM, aceasta a fost de 6,9%, în creştere faţă de anul precedent, când a fost de 5,8%. Potrivit INS, şomajul a afectat în măsură mai mare absolvenţii învăţământului scăzut şi mediu, pentru care rata şomajului a fost de 7,5%, respectiv 7,2%, mult mai mare comparativ cu rata înregistrată pentru şomerii cu studii superioare (4,3%). „Rata şomajului BIM de lungă durată (în şomaj de un an şi peste) a fost de 2,1%. Incidenţa şomajului BIM de lungă durată a fost de 30,9%. Şomajul pe termen lung s-a manifestat mai pregnant în cazul bărbaţilor (31,6% faţă de 29,8% în cazul femeilor) şi în mediul urban (32,2% faţă de 28,7% în mediul rural). Pentru tineri (15-24 ani), rata şomajului de lungă durată a fost de 10,3%”, mai precizează INS.
Autori: A.B.
Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă a fost, anul trecut, de 58,6 % iar rata şomajului, calculată după