O parte dintre aceştia au avut, ieri, o întâlnire cu conducerea CAS, pentru a găsi o soluţie la problema subfinanţării. Cei de la Casă le-au spus că în circa o săptămână ar putea fi deschisă o nouă filă de buget. Până atunci, farmaciştii eliberează medicamente „pe cheltuiala lor”
Reprezentanţii Patronatului Farmaceutic Braşov s-au întâlnit, ieri, cu reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Braşov pentru a discuta despre problema finanţării. CAS-ul nu mai primeşte reţetele eliberate pe ultimele două luni, iar în cazul unor programe de sănătate, de patru luni, din cauza lipsei fondurilor.
În acest fel, farmaciştii stau cu reţetele în sertar şi cu datoriile „la purtător”, pentru că sumele pe care trebuiau să le primească de la Casă pentru reţetele eliberate în luna noiembrie n-au fost plătite integral.
Iar pentru reţetele eliberate nici nu au garanţia că-şi vor primi banii. Astfel, nici farmaciştii nu-şi pot onora plăţile către distribuitori, care le-ar putea bloca, refuzând livrarea, iar bolnavii ar putea ajunge „să bată” oraşul pentru a-şi găsi leacurile. „Ni s-a spus că într-o săptămână s-ar putea deschide o nouă filă de buget şi atunci ne-ar primi şi reţetele. Acum aşteptăm să vedem ce se va mai întâmpla. Deocamdată, eliberarea medicamentelor nu va fi sistată. Dar, dacă nu se deschide fila de buget şi nu vor să ne primească reţetele vom merge cu executorul judecătoresc. Acum am încercat calea dialogului, însă şi noi avem termene şi plăţi de făcut”, spune Rodica Ioniţă, preşedinta Patronatului Farmaceutic din Braşov.
Au eliberat reţete toată luna, primesc bani pentru jumătate
Atât Rodica Ioniţă, cât şi Maria Botezatu, şefa Colegiului Farmaciştilor Braşov, au precizat că farmaciştii şi-au primit banii pentru reţetele eliberate în luna noiembrie, anul trecut. Şi nici cu aceste plăţi, Casa nu este la zi