Până miercuri, șomerii aflați în căutarea unui loc de muncă pot opta pentru unul dintre cele aflate în evidența Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Brăila. Săptămâna aceasta cele mai multe locuri de muncă sunt destinate brutarilor.
Dacă până acum angajatorii brăileni aveau nevoie de forță de muncă în industria textilă, iată că în această săptămână meseria cu cea mai mare căutare este cea de brutar, 14 slujbe fiind gata pregătite pentru șomerii care au această calificare. Doar nouă persoane vor putea să se mai angajeze în industria textilă.
Alte slujbe cu căutare pe piața muncii sunt: asistent medical generalist, coafor, frizer, gestionar depozit, inspector asigurări, manichiurist, manipulant mărfuri, operator fabricarea produselor făinoase, patiser, șofer ambulanță, șofer de autoturisme și camionete, traducător, vânzător, zugrav, vopsitor și multe altele, în total 68 de slujbe.
Informații suplimentare puteți obține de la AJOFM Brăila, cu sediul pe Bulevardul Dorobanților, nr. 603 - 605.