"La Sirnea il simti pe Dumnezeu mai aproape"
Daca numele poate spune ceva despre oameni, in cazul interlocutorului nostru, destinul n-a gresit cu nimic. Radu Fruntes e "fruncea". Atlet de exceptie, dascal ce a condus pe drumul performantei nenumarate generatii de elevi, poet si autor de carti, destinul lui e strans legat de cel al satului brasovean in care s-a nascut si caruia ii poarta o nepretuita dragoste: Sirnea. A crescut odata cu el, iar sirnenii s-au obisnuit cu prezenta lui plina de entuziasm. Ce nu spun sirnenii, pentru ca nu le sta in fire sa zica vorbe atat de mari, e ca-l iubesc al naibii pe omul asta simplu si bun, pe care-l vad duminica de duminica la biserica si a carui casa e pusa, asa cum merita, chiar in "fruncea" satului, pentru ca el sa poata mangaia cu privirea lucrurile de care ii pasa cel mai mult: biserica, scoala si partia de schi.
Stalpii copilariei
- Desi traiti in Brasov, jumatate din viata v-o petreceti la Sirnea, satul in care ati copilarit. Vorbiti-ne putin despre anii de-atunci.
- Ca sa vorbesc de copilarie, trebuie sa vorbesc in primul rand despre parinti. Parintii iti dau mult mai mult decat crezi, chiar daca la anii tineretii nu-ti dai seama. Tata a fost dascal la scoala, un om foarte sever, mergea spre excelenta in tot ce facea, nu permitea nici un fel de rabat. Asta s-a vazut in toate generatiile de copii pe care le-a avut aici, la Sirnea. Toti plecau din sat si se umpleau de laude pentru educatia extraordinara pe care o primisera in anii primari. Am simtit severitatea lui pe pielea mea si acasa, si la scoala. Dar raceala asta a lui era compensata de blandetea si mangaierea pe care mi le daruia mama, starea aceea de liniste si ocrotire, de rabdare, de alin.
Ograda copilariei Era ceva fantastic. Mama ne lua de manuta duminica de duminica, ne ducea la biserica si ne cumineca.
