Ca la 20 de ani. Nicu Maharu evită să se gândească la faptul că are 48 de ani, de teamă să nu încetinească ritmul trepidant în care trăieşte Despre Nicu Maharu se ştie, în primul rând, că este iubitul Simonei Sensual de peste 11 ani, timp în care au împărţit şi bune, şi rele, şi despărţiri, şi împăcări. Ce nu se prea ştie despre partenerul Simonei este că are 48 de ani, şi asta pentru că el însuşi are mare grijă să ascundă acest lucru. Faptul că face tot ce îi stă în putinţă să se menţină în formă, joggind dimineaţa şi merge la sală îl ajută pe Nicu Maharu să menţină misterul asupra vârstei lui, despre care nu vorbeşte niciodată. Potrivit apropiaţilor, el este chiar mai cochet decât iubita lui, Simona, care îşi declară onest vârsta (27 de ani), deşi ca femeie ar fi putut măcar să încerce să trişeze cu un an sau doi, aşa cum fac mai toate modelele. Sursele noastre ne-au declarat că Maharu nu doar că evită să-şi dea vârsta reală, dar se supără rău dacă i-o dă în vileag altcineva, pentru că îi strică imaginea pe care şi-a proiectat-o singur despre sine şi care îl ajută la nivel psihologic să trăiască nebuneşte ca la 20 de ani.
Ca la 20 de ani. Nicu Maharu evită să se gândească la faptul că are 48 de ani, de teamă să nu încetinească ritmul trepidant în care trăieşte Despre Nicu Maharu se ştie, în primul rând, că este iubitul Simonei Sensual de peste 11 ani, timp în care au împărţit şi bune, şi rele, şi despărţiri, şi împăcări. Ce nu se prea ştie despre partenerul Simonei este că are 48 de ani, şi asta pentru că el însuşi are mare grijă să ascundă acest lucru. Faptul că face tot ce îi stă în putinţă să se menţină în formă, joggind dimineaţa şi merge la sală îl ajută pe Nicu Maharu să menţină misterul asupra vârstei lui, despre care nu vorbeşte niciodată. Potrivit apropiaţilor, el este chiar mai cochet decât iubita lui, Simona, care îşi declară one