Bucurestiul Sfintelor Moaste facatoare de minuni
La doi pasi de centrul vechi al Capitalei, biserica Ceaus Radu se pierde printre case teribil de amestecate si strazi cu nume prea frumoase ca sa fie si adevarate. Pasesc rar, apasat, cu luare aminte, indreptandu-ma spre Hala Traian, cea pomenita in hrisoave uneori ca mahalaua "Ceaus", alteori ca "Targul din afara". Cu greu gasesti un cartier bucurestean mai cosmopolit si haotic, dar asta nu ma impiedica sa-i admir aerul lui usor vetust si tantos, de mahala stilata. Imi place cum arata, cum suna piatra de asfalt sub apasarea piciorului. Strazile vechi din zona au o sonoritate, o melodie a lor proprie. Ca viorile batrane, capteaza un ecou, un freamat, o vibratie, o sclipire tonala in plus.
Caut biserica Ceaus Radu si nimeni nu pare dispus sa ma ajute. Fie nu a auzit de ea, fie o confunda cu alte lacasuri mai cunoscute din zona, pana o descopar singur, nu departe, la doi pasi, printre acoperisuri de pravalii si case ce mai pastreaza ceva din mica lor pecete medievala - pridvoarele si decoratiunile orientale, stalpii si cornisele brancovenesti, geamlacul si logiile turcesti, orientate spre strada, dupa moda vremurilor din vechime.
Ca mai toate cladirile din cartier, biserica are farmecul ei. Inconjurata din toate partile de o gradina cu platani batrani si palcuri de flori navalnice, usor salbaticite, biserica Ceaus sta asezata sub un clopot urias de liniste si de frumos, departe de intunecatele povesti medievale, cu razmerite, incendii, cutremure sau violente schimbari de domnie. E limpede ca "Ceaus Radu" e o biserica puternica si bine aparata. E limpede ca nimeni si nimic nu se poate atinge de ea. Secretul si taina se afla in ascuns. Nevazut, in pronaosul de la intrare, vegheaza neclintiti - in patru racle diferite, dar sub acelasi baldachin de lemn sculptat - patru sfinti mucenici, canonizati nu de
