În China, comunismul nu s-a prăbuşit niciodată, iar Mao Zedong, „fondatorul“ Chinei Populare, a devenit un fel de Che Guevara asiatic, spre disperarea ziarelor de stat şi a partidului, care nu văd cu ochi buni această nostalgie, informează cotidianul italian La Repubblica.

China îi duce dorul lui Mao. Jumătate dintre chinezi recunosc asta deschis, în timp ce restul o gândesc. Puţini sunt cei care îi mulţumesc divinităţii pentru ziua în care Mao Zedong a murit. De atunci au trecut 34 de ani, iar mitul Marelui Cârmaci, în loc să apună ca steaua oricărui dictator, străluceşte tot mai mult. În lumea socialistă este oarecum normal ca bătrânii să ducă dorul siguranţei şi al tinereţii. Popularitatea tot mai mare a lui Mao este însă o excepţie: nu „se hrăneşte“ cu bătrâni şi din trecut, ci cu tineri şi din prezent. Este atracţia irezistibilă a unei ţări care astăzi este exact opusul celei create de liderul comunist. În timp ce China se îndreaptă cu paşi repezi spre burse şi capitalism, chinezii descoperă că, de fapt, ei visează la o realitate economică planificată.

Ascensiunea nepotului

Mao Xinyu, de 40 de ani, unicul nepot în viaţă al conducătorului „Marşului cel lung“, a devenit recent cel mai tânăr general de divizie al Armatei Populare de Eliberare. Propaganda guvernului a explicat că excentricul Mao Junior „a obţinut numeroase rezultate remarcabile“, astfel că promovarea sa este „un drept“ ce i se cuvine. Potrivit stufosului CV al proaspătului general, Mao Junior este membru al Academiei de Ştiinţe, delegat la Conferinţa consultativă a poporului chinez şi autorul cărţii „Bunicul meu, Mao Zedong“. De-a lungul timpului, declaraţiile sale au fost rare, însă memorabile. De exemplu, a propus maoismul ca formă de a combate „războiul informaţional împotriva Statelor Unite“, l-a desemnat pe Napoleon „cel mai mare general din istorie“, iar pe bu