La 36 de kilometri de Gura Humorului, rezervaţia „Codrii seculari Slătioara" ascunde cei mai înalţi şi groşi brazi şi molizi din România. Deşi frumuseţea peisajului vechi de sute de ani reprezintă o adevărată mină de aur pentru turism, acesta este inexistent din cauza lipsei infrastructurii de drumuri şi de cazare.
Versantul estic al munţilor Rarău este locul unde natura are pusă deoparte o oază de păduri departe de lama ruginită a toporului. Dintre culmile muntoase unde copacii lasă tot mai mult loc păşunilor se iveşte în calea drumeţului rezervaţia „Codrii seculari Slătioara", respectiv 854 de hectate unde molizii şi brazii se înalţă semeţ oriunde vezi cu ochii.
Puţină lume ştie că cele mai mari specimene ale acestor arbori de pe suprafaţa României se întâlnesc numai în rezervaţia de la Slătioara.
Trecut zbuciumat
Deşi pare paradoxal, tocmai exploatările lemniere au fost responsabile de apariţia acestei rezervaţii naturale. În perioada 1920-1930, când pădurile erau administrate de Fondul Bisericesc Ortodox-Român din Bucovina, au fost tăiate aproape 7.200 de metri cubi de material lemnos. Mulţi arbori monumentali au fost doborâţi iar cheia Lătoace a fost dinamitată dintr-un ordin al şefului de ocol de atunci.
Intervenţia botanistului Mihail Guşuleac din Cernăuţi şi a lui Marin Oracea, fondatorul silviculturii româneşti, a dus la crearea acestei rezervaţiei ştiinţifice de valoare inestimabilă în anul 1941.
Poteca se pierde în pădure la puţin timp după ce treci de poarta rezervaţiei. Dacă liziera pădurii este alcătuită din trunchiuri înalte, dar totuşi tinere, pe măsură ce te îndepărtezi de calea bătătorită dai peste specimene care stau locului încă din perioada domniilor fanariote de acum aproape trei secole in Ţările Române.
Unul din principalele avantaje ale unei rezervaţii naturale este acela că ni
