Azi e criza, ieri a fost la fel si maine se vede treaba ca resturile de explozii solare or s-o faca sa se vada mai bine. Intre timp, in rolul vietii tale fiind, in punctul de masiva expectoratie si ampla regurgitatie, te simti mai mult decat ai vrea, iti treci mana prin par mai des, daca-l ai, iti pocnesti degetele desi n-aveai obiceiul asta prost, si cand iti treci limba peste buze te pisca.

Ai un weekend de repetitie, luni o iei de la capat, in aceeasi locatie de filmare. Iti vine sa rescrii scenariul, sa-ti dai indicatii mult mai bune de regie, sa-ti imaginezi cum cade lumina mai bine, verifici mental cum dai pe monitor, te auzi, te corectezi si apoi o lasi balta, ca vin peste tine imaginile lucrurilor pe care nu le-ai facut, ale locurilor pe care nu le-ai vazut, ale oamenilor carora ai vrea sa le-arati mai multa dragoste. Te intrebi daca joci mai bine decat altii in aceleasi roluri, la aceeasi categorie, cu acelasi onorariu, in aceeasi demotivata improvizatie, si dupa ce te bati pe umar, te mai uiti o data pe geam si clipesti mai des, ai vrea sa schimbi peisajul, ca-n diafilme. Sa-ti muti fizicul si repliciile si echipa si tot dispozitivul pe o plaja, cu un cer proaspat, sa mirosi a liniste? Sau sa incerci sa schimbi ceva pe set, sa te uiti mai viguros la camera dimineata, sa vorbesti mai apasat la pranz, sa te bagi intr-un cor de seara, sa adormi gol dar plin de mai bine?

Oricum ai da-o, Oscarul pentru cea mai buna interpretare in lungmetrajul care-i viata ta iti licareste de foarte departe. Il vrei, ai toate datele, il meriti. Ce-ti lipseste? Vigoarea, bucuria jocului, ritmul pe care corpul ti se misca placut. OK, cum? Incearca, iti spui. Motor, actiune! Si te-apuca o criza de tuse. Time Out. Bei un ceai si te bagi la somn. Poate de maine, cine stie?

DEDICATII:

Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter

Azi e criza, ieri a fos