Criza e o femeie isterica, izbeste cu farfurii de pereti, are parul valvoi si ochii bulbucati si incearca sa te faca sa faci ca ea, sa spui ca ea, sa gandesti ca ea. Criza e ceva care apare brusc si se stinge la fel de brusc. Daca ai noroc, se poate termina chiar cu o partida de sex fierbinte.
Romania nu e in criza. N-a fost niciodata. Romania e perpetuu aceeasi.
In tara in care aproape 95% dintre locuitori declara in sondaje ca sunt credinciosi, dar un procent asemanator declara ca urasc tiganii sau homosexualii, criza are un efect naucitor. Si pe cat de mare e procentul de crestini ordotocsi, pe atat de mare nauceala.
O perioada recesiune nu se poate desfasura fara sa schimbe, intr-un fel sau altul, lucrurile. Si la cum arata peisajul mioritic, ai spune ca societatea e in haos.
Insa asta doar daca privesti din afara. Romanii, de felul lor, sunt extrem de organizati si pragmatici. In felul nostru, la disciplina ii depasim si pe germani. Pentru ca nicio natie, dintre toate cate cunoastem pe lume, nu isi urmeaza cu mai multa tenacitate si perseverenta scopul.
Problema romanului e ca si-a fixat un scop gresit: vrea mereu sa supravietuiasca. Nu vrea sa si traiasca.
In vreme de criza, se vorbeste tot mai des despre solidaritate, un concept mesianic. In vreme de criza, in Romania apare un concept care nu e gaunos si imprumutat de la altii. Se propaga incet si tacut, ca un tsunami in reluare, scuturand din temelii organizatii, institutii, comunitati, familii. Se propaga si nu poate fi oprit.
Orice politician si-ar asuma meritul de a fi initiat valul de solidaritate minte cu nerusinare. Solidaritatea a aparut de la sine, cand oamenii au inceput sa-si piarda slujbele, si acelea prost platite.
Solidaritatea la romani se vede pe strada, la piata, in magazine, in firme. La romani, ia
