Nu de puţine ori auzi femei văicărindu-se că bărbaţii nu-s nimic mai mult decât nişte plozi răzgâiaţi, obişnuiţi să li se facă voia când bat ei din palme. Fireşte, ar fi greşit să catalogăm întreaga specie inteligentă posesoare de penis, însă de foarte multe ori legenda se confirmă.
Asta e lense observabil în mediul imediat înconjurător. Culmea e că până şi în filme coordonatele se păstrează. Mă gândesc de pildă la un serial ajuns la al miilea episod şi care e construit, în principiu, pentru delectarea muierilor casnice şi cu mintea liberă de obligaţii cenuşii. Ei bine, chiar şi aici, bărbatul pare special croit ca să reprezinte mitocănia şi grosolănia la cotele ei cele mai rafinate, împănate cu mult bun gust propriu seminţiei bogătaşilor rasaţi.
Cum ziceam, în serialul ăsta - pe care desigur îl urmăresc cu mare plăcere aruncându-mi un ochi în tigaia cu chiftele şi altul către meschinul meu televizoraş care tronează cocoţat în vârful frigiderului bucătăricesc - există un domn ajuns la vârsta la care de obicei copiii lui avuţi încep să se agite în privinţa specificaţiilor precise din testament. Poleit de sus până jos cu păr alb, cu experienţa vieţii şi a marilor afaceri aducătoare de glorie, înzestrat, chipurile, cu un comportament de soi, elegant şi când se screme, domnul acesta se căsătoreşte târziu cu o tăntică un pic mai tinerică - dar nu foarte mult - şi pe care declară că o iubeşte mai presus de propria lui fiinţă - aflată oricum în declin accentuat. După un timp, distinsul află cu multă surprindere că tăntica a avut o viaţă înainte de a-i cădea lui la picioarele pedichiurizate şi că din viaţa asta a ei au rezultat doi fii. Pe care întâmplarea face că el îi cunoaşte şi îi detestă - aşa cum la rândul ei tăntica îi detestă pe copiii lui, care îi fac ei viaţa un coşmar din pricina faptului că reprezintă o gură în plus la marea împărţeală c
