Copilul teribil al muzicii britanice, care şi-a construit o strălucitoare carieră solistică după plecarea din trupa Take That, a decis să-şi oficializeze relaţia cu actriţa americană Ayda Field Sursa: HEPTA
Rebelul cântăreţ britanic Robbie Williams (36 de ani) s-a decis să-şi pună pirostriile şi să se facă băiat cuminte chiar din acest sfârşit de săptămână, după cum informează presa britanică.
După o lungă perioadă în care a fost implicat în diverse "scandaluri cu frumuseţi feminine" şi după trei ani de relaţie cu actriţa americană de origine turcă Ayda Field (31 de ani), el va ajunge la altar, azi, în cadrul unei ceremonii private, ce va avea loc pe insula Santa Catalina, aflată în apropiere de Los Angeles.
Robbie Williams şi Ayda Field au o relaţie din 2007. Potrivit presei britanice, cântăreţul a cerut-o în căsătorie pe logodnica sa în perioada Crăciunului trecut, însă nu este prima oară când presa britanică a dezvăluit "data secretă" a căsătoriei lui Robbie Williams. Cotidianul "Daily Star" a anunţat o posibilă căsătorie de Sfântul Valentin.
De data asta se pare că e pe bune
Potrivit tabloidului "The Sun", doar membrii celor două familii şi câţiva prieteni apropiaţi au fost invitaţi la ceremonie, iar cei prezenţi au fost instruiţi să se reunească într-un mic port de pe coasta californiană, de unde vor fi preluaţi de o ambarcaţiune care îi va conduce la o destinaţie secretă.
Deşi, iniţial, cântăreţul a negat că s-ar fi logodit, infirmând, la sfârşitul anului trecut, zvonurile chiar pe site-ul său oficial, printr-un mesaj scurt "Bună tuturor. Nu ne-am logodit. Rob", mama sa a confirmat, la scurt timp, că Robbie Williams îşi făcea planuri pentru a-i cere actriţei să-i fie alături toată viaţa. Ea a mai spus atunci că este "extrem de fericită" pentru cuplu şi a adăugat că întotdeauna şi-a dorit "o n