Acţionarii "Dafora" Mediaş (simbol AFR) au respins, în Adunarea Generală de vineri, propunerea de divizare parţială a companiei, prin desprinderea fracţiunii de patrimoniu aferentă sucursalei de construcţii şi transferul acesteia către o altă societate comercială.
Propunerea fusese trecută pe Ordinea de zi la solicitarea fraţilor Cristescu care deţin prin "Foraj Sonde", 5,26% din acţiunile DAFR.
"Votul împotriva propunerii este motivat de pericolul decapitalizării Dafora prin retragerea unor acţionari ce nu ar fi de acord cu operaţiunea de divizare, mai ales în condiţiile actualului climat economic şi social", au precizat reprezentanţii "Dafora".
Totuşi, aceştia au lăsat o portiţă deschisă pentru o viitoare divizare a companiei, dar în condiţii de stabilitate economică.
"Acţionarii consideră că, în viitor, în condiţii de stabilitate, ar putea fi oportună o separare a activităţilor principale ale societăţii (foraj şi construcţii)", au mai spus reprezentanţii "Dafora".
În primul trimestru al anului, compania Dafora a avut o cifră de afaceri de 37,4 milioane lei, în scădere faţă de 38,7 milioane lei, cât a fost în trimestrul întâi din 2009, şi un profit net de 6,27 milioane lei faţă de 0,17 milioane lei în primele trei luni ale anului trecut.
Conducerea companiei a anunţat că va comunica rezultatele semestriale pe 12 august.
"Dafora" are o capitalizare bursieră de 132,4 milioane de lei, potrivit preţului de 0,136 lei/acţiune înregistrat în şedinţa bursieră de vineri. Omul de afaceri Gheorghe Călburean deţine 48,5% din companie.
Ş.C. Acţionarii "Dafora" Mediaş (simbol AFR) au respins, în Adunarea Generală de vineri, propunerea de divizare parţială a companiei, prin desprinderea fracţiunii de patrimoniu aferentă sucursalei de construcţii şi transferul acesteia către o altă societate comercială.
Propunerea fusese tre