Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei surori arse de vii

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 7 august 2010 · ·

Trei surori de un an si patru luni, trei ani si cinci ani din satul Carasa, comuna Corlateni au ars de vii in noaptea de joi spre vineri. Copiii ramasesera in casa, in grija unei surori de sapte ani, in timp ce mama si cea mai mare dintre fiice erau plecate in sat, iar tatal la stana. Cu toate eforturile pompierilor si ale localnicilor, micutele nu au mai putut fi salvate, corpurile lor carbonizate fiind gasite pe un pat din bucatarie. Casa familiei Branzila a ars in totalitate, anchetatorii fiind de parere ca focul a izbucnit de la o lumanare uitata aprinsa, insa nu exclud ca tragedia sa fi fost provocata chiar de unul dintre copii, care s-ar fi jucat cu focul. "La sosirea garzii de interventie, ardeau bunurile din toate cele trei incaperi ale casei, precum si acoperisul. Din nefericire, cele trei copile au fost descoperite decedate", a precizat Dorina Lupu, purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta. Micute inmormantate in aceeasi groapa Cele trei surori au fost inmormantate la nici 24 de ore de la deces. Sicriele copilelor au fost aduse vineri dupa-amiaza de la morga direct la cimitir, unde erau asteptate de peste 100 de sateni. Practic, politistii spun ca recunoasterea micutelor a fost facuta mai mult pe baza dimensiunilor acestora. Cele trei fetite au fost ingropate in aceeasi groapa, fiind asa cum au spus satenii "pe vecie impreuna asa cum au fost si in scurta lor viata". Oameni de aproape 90 de ani care au venit sa aline durerea familiei sustin ca "astfel de jale mare nu a mai fost intalnita in comuna". Multi dintre cei prezenti plangeau in hohote, jalea nemarginita a familiei indurerate smulgand lacrimi chiar si strainilor veniti la cimitir. Pe toata durata slujbei mama fetitelor s-a chinuit sa cuprinda in brate cele trei sicrie. "Scumpii mamii ingerasi, prea devreme plecati", spunea printre suspine Felicia Branzila. Rapusi de durere e

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia şi Ucraina continuă atacurile aeriene, în timp ce perspectiva unei încetări a focului rămâne incertă

News.ro acum o ora
Rusia şi Ucraina au continuat atacurile aeriene reciproce, provocând răniţi şi pagube, au afirmat oficialii duminică dimineaţa, în timp ce soarta propunerii de încetare a focului în războiul care durează de trei ani rămâne incertă, scrie Reuters. Pr

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 10 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 9 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 12 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 8 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 10 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 8 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Sebastian Constantin Popescu și-a depus CANDIDATURA la alegerile prezidențiale din partea Partidului Noua Românie (PNR)

Gandul acum 7 ore
Sebastian Constantin Popescu a intrat în cursa pentru președinția României, din partea Partidului Noua Românie. Candidatura sa a fost admisă de Biroul Electoral Central sâmbătă, 15 martie, ultima zi în care se pot depune solicitările pentru competiț

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 13 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Vremea

București
acum

dum.

9°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

3°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°