A fi bodyguard nu mai e un apanaj al masculinităţii. Tot mai multe femei practică această meserie. Mânuiesc pistolul cu precizie, la nevoie te pun la pământ într-o secundă şi au nervi de oţel. Aşa arată un portret succint al femeii bodyguard din lumea de azi.
Se spune că amazoanele, fiice ale lui Ares, zeul grec al războiului, îşi sacrificau un sân pentru a manevra mai bine arcul şi se considerau egale cu bărbaţii. Evident, cele de azi nu-şi sacrifică integritatea corporală, dar păstrează ceva în comun cu legendarele lor predecesoare: antrenamentele epuizante şi convingerea că sunt cel puţin la fel de bune ca „omologii" masculini.
În Franţa, în Serviciul de Protecţie şi Pază (SPHP), un corp de elită al poliţiei naţionale, din cei 770 de ofiţeri, 70 sunt femei. Până au reuşit să ajungă aici e însă o poveste lungă. O „pionieră" în materie, azi pensionară, a povestit pentru publicaţia „Le Point" că, în 1979, când s-a angat în SPHP, era singura femeie în acea lume rezervată bărbaţilor, iar colegii nu ştiau ce să facă cu ea. I-au încredinţat până la urmă misunea de a însoţi consoartele şefilor de stat care vizitau Franţa.
La acea vreme, spune pensionara, recrutarea era făcută prin cooptare, neexistând o formare propriu-zisă în domeniu. Trebuia doar să te antrenezi serios la tirul cu pistolul. Azi, pentru a intra în SPHP, trebuie să ai cel puţin trei ani de experienţă în poliţie. Candidaţii sunt supuşi mai multor teste, între care probe fizice, examene lingvistice şi două interviuri.
Unul, cu un psiholog pentru evaluarea stării mentale, celălalt, cu un juriu format din membrii SPHP: abia după ce ai trecut cu succes toate probele, devii „ucenic bodyguard". Urmează un stagiu de o lună, în care ucenicul învaţă tehnica protecţiei de aproape, recunoaşterea explozibililor sau metode de resuscitare.
Deşi azi reticenţele masculine, ce
