Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Afinele recoltate în Gorj ajung dulceaţă în Germania

Publicat in Adevarul, sâmbătă 7 august 2010 ·

Ocolul Silvic Târgu-Jiu va exporta în Germania și Olanda producția de fructe de pădure din acest an, fiind estimată la 150 de tone.

Anul acesta Ocolul Silvic Târgu-Jiu mizează pe 150 de tone de fructe de pădure, întreaga producție fiind destinată exportului. Afinele negre sunt la mare căutare în Germania, de aceea, la Centrul de Fructe aparținând Ocolului Silvic Târgu-Jiu, a fost demarată acțiunea de colectare a afinei negre. Până astăzi s-au strâs aproape 20 de tone, prețul de achiziție a unui kilogram fiind de 4,5 lei. Reprezentanții Direcției Silvice spun că 40 de tone de afine negre vor fi exportate în câteva zile în Germania. „Avem deja un contract încheiat cu o firmă din Germania, iar cantitatea de afine va fi trimisă miercuri în vederea preparării dulcețurilor și sucurilor. Tot de la nemți avem cerere pentru mure. La acestea sezonul recoltării trebuie să înceapă, iar noi estimăm că vom trimite tot o cantitate de 40 de tone. Toate fructele care ajung din teren sunt depozitate la centru în frigidere. Anul acesta producția fructelor este mai mare decât cea de anul trecut, chiar dacă în unele locuri a fost afectată de grindină.“, a spus Constantin Trocan, șef Birou Producție din cadrul Direcției Silvice Gorj. Cantitatea cea mai mare de afine negre a ajuns din zonele Polovragi, Tismana și Runcu.

Prețul de vânzare al fructelor fiind cu până la 60 la sută mai mult față de cel de achiziție. La sfârșitul lunii august, începutul lunii septembrie va începe sezonul măceșelor. La Ocolul Silvic Târgu-Jiu există deja o cerere de circa 70 de tone de măceșe din partea olandezilor. „Un kilogram de măceşe ajunge la 1,5 lei. Anul acesta vom încheia cu olandezii un contract de vânzare a măceşelor pentru a fi transformate ulterior în făină.“, mai spune Constantin Trocan.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 3 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 5 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 6 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°