Ioan Gheorghe, în vârstă de 88 de ani, a luptat în al Doilea Război Mondial, a fost prizonier în trei lagăre şi a fost condamnat la muncă silnică la Canal. El şi-a scris memoriile şi speră să le publice.Ioan Gheorghe a aşezat pe hârtie aproape nouă decenii prin care a trecut mai mult în genunchi. Patru volume, 18 capitole şi nici pe departe de ajuns. Manuscrisul n-a ajuns la nicio editură.

Pe strada Soarelui din oraşul Giurgiu stă ascuns un muzeu cât secolul XX. La intrare nu taie nimeni bilete, iar poarta ruginită se mişcă greu. De 58 de ani, nu-i trece nimeni pragul. Înăuntru, istoria se compune din amintirile unui singur om.

Mai citeşte şi:

A supravieţuit lagărelor ruseşti

În cele două camere care au mai rămas în picioare din casa veche de 104 ani a lui Ioan Gheorghe, fotografiile de pe pereţi vorbesc mai mult decât orice istoric. Fără statistici sau analize detaşate, dar cu luciditatea şi memoria celui care a luptat mereu în prima linie a unui război ce nu încape în niciun manual, războiul cu moartea.

Pe Ioan Gheorghe, născut în 1922, secolul XX l-a numit, pe rând, „Georgică", „Johann Georg" şi „moş Gheorghe" iar soarta l-a purtat prin toată Europa, cu arma în mână. O parte din el încă mai luptă pe acel front, noaptea, când la patul construit dintr-o scândură şi o pătură nu se uită nimeni. Pentru el, „al Doilea Război Mondial" e o denumire prea cinică pentru a putea rezuma zilele acelea lungi în care nici măcar fotografia mamei din buzunarul de la piept nu era în siguranţă. „Comunismul" nu înseamnă mai mult decât a fi prizonier în propria viaţă, iar democraţia încă nu are o definiţie, pentru că nu i-a adus nimic. Lui Ioan Gheorghe îi e frică să pună punct. Concluziile sunt prea sinistre şi prea simple: „destin, ghinion, viaţă ratată..."

„Viaţa unui om", cum îşi numeşte Ioan Gheorghe povestea adevărată, nu începe