Dupa ploaie, pe malul Gilortului
Norii s-au risipit si soarele apune, rosu, in spatele dealurilor, printre aburii ce se inalta de pe ulita, dupa ploaia scurta. O femeie se tine cu amandoua mainile de ulucile unui gard, incercand sa priveasca peste ele si strigand intr-un fel cantat: "Leenuutaa, Lenuta!". "Auuud, aud!", se aude din fundul curtii. "Ia iesi o tara pan' la poarta, ca am ceva sa-ti spui!". "Acus-acus, ca ma nimerisi la mulsul oilor!". Tata Lenuta vine la poarta, stergandu-si mainile din mers pe un peschir, cu o privire jucausa si curioasa, de parca vecina ar urma sa-i spuna o mare taina. Nu mai inteleg ce spun, vorbele lor cantate se amesteca, urca si coboara ca tonalitatile unui cantec vesel, apoi se sting, pe masura ce ne departam, pe ulita. Trecem podul peste apele repezi ale Gilortului, ale carui maluri sunt strajuite de salcii batrane si hatisuri de ierburi mari, mirosind crud in aerul spalat de ploaie, si ne apropiem de o casa mica, de lemn, pusa putin mai sus de soseaua ce vine de la Horezu spre Targu Jiu. Suntem in Balcestii Gorjului, la Casa Memoriala "Maria Lataretu". Un bust de marmura, cu chip zambitor, ne da de stire ca aici e locul din care a zburat catre glorie cea mai mare interpreta a cantecului popular romanesc. Am trecut de mai multe ori prin fata acestei case si m-am intrebat ce povesti ascunde. Ce mai stiu oamenii de aici despre Maria Lataretu, cum o pastreaza in inimile lor pe aceasta adevarata regina a folclorului nostru, impinsa in uitare, de la un timp?
Primele fotografii, facute pentru Radio... Si, intr-o zi de vara torida, ne-am hotarat sa-i pornim pe urme, in satul unde s-a nascut, a crescut si-a invatat sa cante: Balcesti, Gorj. Am vizitat casa memoriala, am vorbit cu cativa din prietenii sai din copilarie, am mers la bisericuta mica din deal, unde a fost botezata micuta Marita, nascuta in 7 noiembrie 1
