Pentru atata cat castig eu, din munca mea, imi revine un mic venit. Micul meu venit nici nu-l vad in intregime intrat in buzunar, intrucat, nu apuc sa pun mana eu pe el, pana nu-si insfaca statul partea lui , respectiv impozitul unic de 16 %, plus, bineinteles, contributiile cu privire la pensii, sanatate, somaj si la asigurarea de accidente, fiecare cu procentele respective.

In plus, pentru ca munca mea este o mica afacere, statul inhata si un TVA de 24 %, asa cum a cazut de acord, la un pahar de sampanie, cu prietenii de la FMI.

Cu toate acestea, ar fi nedrept sa ma plang, intrucat chiar dupa ce statul mi-a luat tot ce a putut apuca, inca imi mai ramane si mie destul, fie ca i-a scapat statului din vedere, fie ca s-a induplecat si mi-a lasat.

Trebuia sa-mi lase, ca, nu cumva, sa ma prezint la Curtea Constitutionala si sa castig un drept deja castigat, ca la pensii.

"Am un leu si vreau sa-l beu, dar nici asta nu-i al meu"

Cu ceea ce-mi ramane mie, ma duc la negustor sa cumpar paine, cascaval, carnati, banane si portocale.

Negustorul nu munceste nici el degeaba. El castiga de la mine. Din castigul lui, obtinut din banii mei, ramasi dupa ce am platit cota unica de 16%, TVA de 24%, contributiile, toate cate sunt ele, plateste si el exact ce am platit eu, respectiv cota unica de 16%, TVA de 24%, contributiile, toate cate sunt ele, plus impozitul pe dividende, in cazul cand afacerea ii merge chiar bine de tot - adica alti 16%, cu care sunt pedepsiti cei care au platit deja cota unica de 16 % si, totusi, au pretentii si la beneficii.

Nu-i plang de mila. Pana la urma, tot ii mai ramane de cheltuiala.

Cu ce-i ramane, dupa ce a platit toate angaralele enumerate mai sus, se duce glont la angrosist, sa cumpere alta marfa si sa reia ciclul afacerii. Angrosistul inhata banii ramasi neg