Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bani europeni pentru sprijinirea şomerilor să se angajeze

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 7 august 2010 ·

La Braşov, Camera de Comerţ şi Industrie va implementa un proiect prin care se încearcă reducerea numărului de şomeri prin organizarea de cursuri pentru dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor

Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Braşov a demarat, la 1 iunie, implementarea proiectului strategic „Regions for Jobs”, finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013. CCI Braşov este partener regional în cadrul acestui proiect, care are o durată de trei ani şi va fi implementat în regiunile Nord Vest, Centru şi Sud-Muntenia. Proiectul beneficiază de o finanţare nerambursabilă în valoare de 10.443.629,56 lei.

Promotorul proiectului este Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa Năsăud, alţi parteneri fiind Camera de Comerţ şi Industrie Prahova şi Mesogeiako Symvouleftiko Systema SA Grecia.

Obiectivul general al proiectului este sprijinirea îmbunătăţirii capacităţii de ocupare a şomerilor şi a persoanelor inactive din cele trei regiuni implicate, aplicând un sistem de măsuri cu caracter activ şi inovator. Grupul ţintă este format din persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, persoane inactive, şomeri şi şomeri de lungă durată.

Proiectul urmăreşte să răspundă unor nevoi reale la nivelul celor trei regiuni şi anume combaterea şomajului, formarea şi adecvarea competenţelor şomerilor pentru a se integra şi a rămâne pe piaţa muncii precum şi creşterea şi diversificarea posibilităţilor de furnizare de servicii de ocupare la nivel regional pentru şomeri prin crearea de noi centre de mediere a muncii.

În cadrul centrelor de mediere a muncii se vor furniza grupului ţintă mai multe tipuri de servicii, cum ar fi job-club-uri în care şomerii vor beneficia de informare şi consiliere privind piaţa muncii, mediere a muncii, prin punerea în legătură a şomerilor cu angajatorii, consul

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 6 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum 4 ore
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 3 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 4 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 7 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum 12 ore
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 11 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 4 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 7 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 6 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°