Dupa 1989, romanii au experimentat mai degraba saracia decat bunastarea, iar perioadele de pauperizare si cele de relativa revenire s-au succedat aproape ciclic. Asa se faca ca in acest moment ne aflam in acelasi punct ca in urma cu 20 de ani.
Sunt cateva dintre concluziile unui recent studiu realizat de Institutului de Cercetare a Calitatii Vietii al Academiei Romane, studiu care traduce intr-un alt limbaj si alte procente o realitate pe care o constatam in mod constant: romanii nu au fost pregatiti si nu au stiut sa profite de oportunitatile economiei de piata.
E trist, dar adevarat: am pierdut 2 decenii.
Potrivit studiului ICCV, saracia s-a accentuat progresv in anii 90, ani cu "fenomene de saracie si dezagregare sociala".
In 2000, aproape 40% din populatie traia in saracie absoluta, segmentul saracilor fiind de patru ori mai mare decat in 1989. Ce s-a intamplat in acei 10 ani?
S-a intamplat, in primul rand, guvernarea FSN si apoi PDSR, refractara la orice forma de reforma, care a tinut Romania captiva intr-un fel de criptocomunism, blocandu-i dezvoltarea exact in perioada in care avea cele mai mari sanse si cea mai mare sustinere internationala.
Ion Iliescu a jucat totul pe cartea statului paternalist, in mod gresit numit model suedez, pe fictiunea economiei sociale de piata, de fapt pe cartea electoratului captiv, dependent de ajutoare sociale si indexari, de bunavointa partidului stat care da, dar nu degeaba, ci cotra voturi.
In aceiasi 10 ani am avut si episodul guvernarii CDR-PD-UDMR, care a incercat o serie de reforme esentiale, incepand cu liberalizarea cursului de schimb, insa a sucombat sub presiunea propriei inconsecvente si lipse de viziune, dar si din cauza intarzierilor prea mari acumulate in procesul de reforma, intarzieri care au provocat un cost social la limita supo
