Gigi Becali a anunţat că urmaşul lui Piţurcă va fi numit în maximum trei zile şi va fi un tehnician autohton, fiindcă un străin va avea nevoie de o perioadă de acomodare, ceea ce roş-albaştrii nu-şi permit. Până la venirea noului principal, antrenamentele vor fi conduse de Leo Strizu, antrenor la formaţia a doua a clubului.
Gigi Becali a anunţat că Victor Piţurcă poate reveni, până astăzi, asupra deciziei sale de a părăsi Steaua. În ciuda dead-line-ului stabilit este clar că latifundiarul nu crede, nici măcar unu la sută, în această variantă. „Odată ce a plecat Piţi, nici cu tancul nu-l mai aduci înapoi", a admis patronul formaţiei din Ghencea. De altfel, Becali a dezvăluit că deja a întocmit o listă cu numele candidaţilor pentru preluarea băncii tehnice.
„Viitorul antrenor nu-l ştiu încă. Acum fac «săpături». Sunt doi, trei antrenori pe care îi am în cap. O să mă rog la Dumnezeu să-mi dea înţelepciune ca să aleg cea mai bună soluţie şi să nu mai intervină diavolul ca să iasă iar scandal", a declarat finanţatorul roş-albaştrilor.
„Deja mi s-a propus un antrenor italian, dar eu vreau un român. Un tehnician străin nu cunoaşte campionatul nostru, o să aibă nevoie de timp de acomodare, o să piardă două, trei meciuri la început, ceea ce nu-mi convine", a continuat Becali. Patronul Stelei insistă că succesorul lui Piţurcă va avea linişte fiindcă el nu se va mai băga peste „principal", aşa cum s-a întâmplat cu Hagi, Pedrazzini, Lăcătuş, Munteanu, Bergodi şi Stoichiţă.
„Cu noul antrenor, nu mă voi implica absolut deloc, nu mai dau sfaturi tactice, nu mai comentez nimic. Dar, vă spun un lucru: cel care va veni în locul lui Piţi nu o să aibă puteri mai mari decât patronul, adică decât mine! E o tâmpenie că unui angajat să-i dai puteri mai mari decât patronul", a afirmat Becali.
15 schimbări de antrenori au avut loc la Steaua din 2