Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Universitatea scoate la vânzare biletele și abonamentele pentru meciurile de pe arena Ion Oblemenco. Vezi prețurile

Publicat in Adevarul, duminică 8 august 2010 ·

Clubul Universitatea Craiova a anunţat că începând de mâine, de la ora 16.00, va scoate la vânzare abonamentele pentru turul sezonului 2010/2011, acum când echipa a revenit din nou pe stadionul Ion Oblemenco, după opt luni de exil la Severin.

Totodată, clubul va pune în vânzare de mâine și biletele pentru partida cu FC Timișoara, programată duminica viitoare, de la ora 22.00.

Preţurile abonamentelor sunt următoarele: Peluze - 30 lei, Tribuna II - 60 lei, Tribuna I - 120 lei, Tribuna 0 - 180 lei şi Tribuna oficială Sector A şi B - 3.000 lei.

Abonamentele pot fi procurate de la sediul clubului, iar preţul lor va rămâne neschimbat pe tot parcursul turului, indiferent de perioada achiziţionării.

Posesorii de abonamente din returul sezonului 2009/2010, în care Universitatea Craiova a evoluat la Severin, vor beneficia de gratuitate, în aceleaşi zone ca şi abonamentul anterior, pentru turul de campionat 2010/2011.

Abonamentele eliberate până acum la Craiova şi la Severin pentru acest sezon sunt valabile pentru meciurile din tur.

Prețul biletelor pentru partida cu FC Timişora de pe 15 august sunt următoarele: Peluze - 5 lei, Tribuna II - 10 lei, Tribuna I - 15 lei, Tribuna 0 - 30 lei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - USR a contestat la Curtea de Apel Bucureşti decizia BEC de renumărare a voturilor exprimate la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 21 minute
USR anunţă că a depus la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal – Contestaţii electorale, o contestaţie la decizia Biroului Electoral Central privind renumărarea voturilor din toate secţile de votare din ţară. USR cere a

Maia Sandu: Nu daţi crezare celor care spun că apropierea de Kremlin aduce pace şi bunăstare/ Şi eu voi merge la vot. Pentru că vreau o Românie care să trăiască în pace, cu o voce puternică în lume. Bunicii mei sigur ar fi mers la vot - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, îi îndeamnă pe români să meargă la vot la alegerile parlamentare şi prezidenţiale, spunând că va face şi ea acest lucru şi amintind că bunicii săi, care s-au născut în România, sigur ar fi mers la vot. ”A

AEP Când ar putea fi reluate alegerile prezidențiale în cazul în care CCR anulează primul tur

Ziua Constanta acum 53 minute
Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a declarat în această dimineață, la Radio România Actualități, că în eventualitatea în care Curtea Constituțională ar invalida turul I al alegerilor prezidențiale, un nou tur I ar putea fi

ANM Cod galben de ninsori. Regiunea vizată de meteorologi

Ziua Constanta acum 44 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare de Cod galben de ninsori. Potrivit ANM, Codul galben de ninsori este valabil între 29 noiembrie, ora 10.00 – 30 noiembrie, ora 10.00. Fenomenele vizate: ninsoare și strat de zăpad

Marcel Ciolacu: Dacă cineva a FURAT voturi la primul tur al prezidențialelor, ca premier al României, mă voi asigura că va răspunde în fața românilor

Gandul acum o ora
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a lansat un apel ferm către susținătorii partidului în perspectiva alegerilor parlamentare de duminică, subliniind că este esențial ca românii să își exprime votul pentru a asigura viitorul guvernului și pentru a lu

Sprijinim educația și contribuim la reducerea abandonului școlar – o nouă CAMPANIE lansată de Fundația Carmistin

Gandul acum 38 minute
Fundația Carmistin lansează o nouă campanie de responsabilitate socială – Sprijinim educația și contribuim la reducerea abandonului școlar, prin care asigură necesitățile de bază, în special alimente și îmbrăcăminte pentru copiii din mediul rural ca

Reprezentanții TikTok, audiați în Parlamentul European în legătură cu alegerile din România

Wall-Street.ro acum o ora
Reprezentanţii TikTok vor fi audiaţi în Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorilor din Parlamentul European, a anunţat eurodeputatul PSD Dan Nica, în contextul suspiciunilor privind o posibilă influenţare de către reţeaua de socializar

După ce a cerut renumărarea voturilor CCR urmează să discute astăzi solicitarea de anulare a rezultatelor din primul tur al prezidențialelor

Ziua Constanta acum 3 ore
Curtea Constituţională a României urmează să discute vineri, de la ora 14,00, solicitarea lui Cristian Terheş, candidat la alegerile prezidenţiale, de anulare a rezultatelor din primul tur de scrutin. Joi, CCR a cerut Biroului Electoral Central renu

Bacău - Accident soldat cu moartea de trei persoane şi cu rănirea altor şase pe DN 2

News.ro acum 4 ore
Trei persoane au murit şi alte şase au fost rănite în urma unui accident produs vineri dimineaţă pe DN 2, în judeţul Bacău. Centrul Infotrafic din IGPR anunţă producerea unui accident rutier, în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitar

Spania introduce concediul plătit în caz de ”urgenţă climatică”

News.ro acum 4 ore
Guvernul de stânga al Spaniei a aprobat o măsură care prevede acordarea unui „concediu plătit” de până la patru zile în caz de ”urgenţă climatică” pentru a permite lucrătorilor să evite deplasările în timpul situaţiilor de urgenţă cauzate de condiţi

Vremea

București
acum

vin.

6°/7°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

3°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

11°
vin.

9°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

2°/6°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/9°
lun.

1°/7°
Timisoara
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

4°/8°