Statul elen va primi în septembrie cea de-a doua tranşă în valoare de nouă miliarde de euro a împrumutului de la Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană. Reprezentanţii instituţiilor internaţionale consideră că Grecia a îndeplinit condiţiile impuse în schimbul acordării creditului de 110 miliarde de euro.
Misiunea comună a Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi a Uniunii Europene (UE) aflată în statul elen săptămâna trecută pentru a evalua progresul realizat de guvern în vederea reducerii deficitului bugetar şi a cheltuielilor publice a evaluat pozitiv măsurile de austeritate implementate, declarând că va recomanda eliberarea celei de-a doua tranşe a împrumutului de urgenţă, informează „The Wall Street Journal".
Citiţi şi:
Viaţa de după FMI
Ce se întâmplă când un stat nu-şi poate rambursa împrumutul de la FMI?
„Per total, părerea noastră este că programul a avut un demaraj puternic", au declarat reprezentanţii FMI, UE şi ai Băncii Centrale Europene într-un raport emis joi. Toate acestea după ce, la începutul lunii trecute, George Papandreou, prim-ministrul grec, a anunţat că statul şi-a redus deficitul bugetar cu 42% în primele şase luni ale acestui an faţă de aceeaşi perioadă din 2009. Deficitul ajunsese la 4,9% din din Produsului Intern Brut (PIB), valoare sub ţinta de 5,8% pentru întregul an impusă de FMI.
Reforme în sistemul bugetar
Astfel, raportul laudă schimbările structurale din sistemul bugetar, apreciind reforma „istorică" a pensiilor, precum şi schimbările din sectorul transporturilor, adăugând că „liberalizarea transportului rutier de mărfuri constituie un progres important", potrivit euobserver.com.
Mai mult, oficialii consideră că statul a continuat să cheltuiască semnificativ sub limitele bugetare impuse.
Astfel, în prima jumătate a acestui an, diferenţa dintre ven