Fundaşul Dan Matei a ucis Urziceniul la primul său joc pentru FCM Tg. Mureş.
MM a plecat şi, neplătită, o jumătate de echipă e deja cu bagajele la uşă. Seamănă cu un început de haiducie, tocmai înaintea dublei cu croaţii, dar e mai degrabă startul unei capitulări dureroase. Ieri, la Tg. Mureş, Unirea a vrut să arate că deşi e în corzi, n-a depus steagul. N-a izbutit.
Uriaşul Dan Matei i-a suflat în ultimul moment mingea de pe cap lui Frunză (11), apoi şutul lui Marinescu a fost prins de Dănălache (12). Acelaşi Frunză a ratat incredibil, minge peste, din 10 metri, singur cu portarul (14)! Urziceniul presa ca acasă, dar rata la foc automat, iar Mureşul, sufocat în apărare, căuta spaţiu pentru upercut.
Stere a tras, însă Arlauskis a parat lejer (19). "Ferma din Bărăgan" n-a ridicat asediul: ghiuleaua lui Frunză a ciobit terenul la două degete de bară (23), iar Galamaz n-a găsit aţele din 7 metri (35)! Dincolo, Stere nu l-a bătut pe Arlauskis din 10 metri, apoi D. Matei a tras din 6 metri, iar portarul Unirii a scos în corner (45).
Ardelenii înclinau terenul spre buturile lui "Arla", iar D. Matei a punctat sec, din pasa lui Fl. Dan, 1-0 (53)! Şoc total în tabăra lui Levy! Maftei şi-a lăsat echipa în 10, dar şi aşa Urziceniul a continuat să atace. Nu mai marcase însă de 4 meciuri. Dănălache prindea tot, iar mureşenii înţepau tot mai rău pe contraatac. D. Roman a ratat lovitura de graţie din 6 metri (70). A ratat uluitor şi Didi, singur pe 8 metri, cu toată poarta în faţă (84). S-a jucat pe contre pînă la final. Baricada Mureşului a rezistat, iar pentru Unirea se anunţă vremuri din ce în ce mai tulburi.
Roşu direct pentru Maftei
Spiritele s-au încins după ce FCM Tg. Mureş a marcat prin Dan Matei. Colţescu i-a arătat "roşu" direct lui Maftei, care l-a lovit fără minge pe Ca