Pandurii nu se tem de meciul de diseară cu Dinamo, pe care îl consideră ca unul normal de campionat, chiar dacă ştiu că vor avea în faţă un adversar puternic şi cu orgoliul rănit după eliminarea din Europa League.
Antrenorul Ionuţ Badea nu-şi uită trecutul dinamovist, echipă cu care a luat titlul, ca jucător, în 2004, dar nu are de gând să le dea vreo şansă „câinilor“.
„Dinamo face parte din viaţa mea, dar acum sunt antrenorul echipei Pandurii. Este un meci important, dar tot de trei puncte ca oricare altul. Vom şti să ne apărăm. Nu mă sperie nimic“, a declarat Badea.
„Nu pot spune dacă vom evolua de la egal la egal cu Dinamo, dar vom face un joc care să ne asigure prima victorie împotriva lor la Târgu-Jiu şi prima în campionat“, a spus şi căpitanul pandurilor, Mihai Pintili.
Partida Pandurii – Dinamo este programată astăzi, de la ora 21.45, pe stadionul Municipal din Târgu-Jiu, şi va putea fi urmărită LIVETEXT pe www.adevarul.ro, începând cu ora 21.00.