Guvernul a aflat abia acum de manelistii care interpreteaza si canta pe bani. Pana acum, Boc si ai lui imaginandu-si ca talentatii artisti ai neamului primesc ciunga in mana la petreceri.

Asa ca premierul s-a si grabit sa ii taxeze pe veselii trubaduri, sa nu ii scape inca o sursa de venit la bugetul statului.

Chiar daca si de acum incolo manelistii vor putea declara oricand ca la ultimele nunti au primit, drept rasplata, pe bon fiscal, trei lei, un pahar de apa si o pulpa de pui. Taxeaza-i, daca poti!

Insa subita si inopinanta trezire la realitate a premierului Emil Boc, care dupa aproape doi ani de lupta cu criza si-a dat seama ca manelistii nu platesc impozite statului, este cel mai bun exemplu pentru genul de politici publice pe care guvernele Romaniei le-au aplicat ani si ani la rand.

Impozitarea manelistilor dupa 20 de ani de paradis fiscal pentru artistii nuntilor noastre tradeaza complicitatea statului cu evazionistii. Sau prostia guvernantilor.

Impozitarea manelistilor este insa ultima masura pe care Guvernul ar fi trebuit sa o ia in lupta sa cu evazionistii. Marea pierdere pentru buget, cangrena care omoara statul este insa coruptia si ingaduinta ei, ba chiar promovarea ei, ce-i drept cosmetizata, la nivelul cel mai inalt. Drept politica de stat guvernamentala.

Atunci cand, in Romania, partidul care se afla la putere imparte contracte clientelei sale politice se cheama ca instituie coruptia in mod oficial ca politica de stat.

Acest lucru este stiut de toata lumea. Toti politicienii il cunosc. Mecanismul este stiut pe de rost de asa-zisii nostri "afaceristi", abonati frecvent la conducta cu bani a statului, il stie presa, il stiu si cei care acorda atentie cat de cat vietii publice. Practica este straveche. La fel a fost si pe vremea social democratilor, si in timpurile in ca