Prima doamnă a Statelor Unite Michelle Obama a participat, sâmbătă, la gala de caritate Starlite Gala, găzduită de Eva Longoria Parker şi Antonio Banderas şi organizată în hotelul Villa Padierna din staţiunea estivală spaniolă Marbella.
Potrivit publicaţiei britanice The Telegraph, Michelle Obama "a primit o invitaţie personală" din partea actriţei Eva Longoria Parker, care "l-a susţinut pe Barack Obama pe durata campaniei prezidenţiale".
Citeşte şi:
Presa din SUA: Michelle Obama cheltuieşte prea mult în Spania
FOTO/VIDEO Cum s-a desfăşurat vizita lui Michelle Obama, în Spania
FOTO Michelle Obama şi Lady Gaga, printre cel mai bine îmbrăcate personalităţi
Michelle Obama, fiica ei Sasha şi prietenii lor au vizitat în după-amiaza zilei de sâmbătă oraşul Ronda, informează hollywoodreporter.com.
Prima doamnă a Statelor Unite, fiica sa şi prietenii lor petrec de miercuri o scurtă vacanţă pe Costa de Sol, unde sunt cazaţi într-un complex hotelier luxos situat în apropierea staţiunii balneare Marbella. Potrivit Mediafax, joi, aceştia şi-au consacrat vizita oraşului istoric Grenada şi au asistat la un spectacol de flamenco.
Michelle Obama va fi primită duminică de regele Spaniei, Juan Carlos, şi de soţia sa, Sofia, la Palma de Mallorca, în arhipelagul Baleare, în ultima zi a sejurului prevăzut în Spania.