Bucurestiul la jumatatea anilor '40 suferea de pe urma incapacitatii sistemului judiciar de a face fata unui val de criminalitate fara precedent. Gasti precum cele conduse de Nicolae Purecica Petre Silberschmied sau Gica Cioc faceau legea in cartierele rau famate ale orasului.
Razboiul isi lasase amprenta asupra stabilitatii sociale din Bucuresti, iar politicienii si oamenii de ordine corupti slabeau puterea institutiilor politienesti, devenind incapabile de a restabili ordinea pe strazi. Jafuri, talharii, crime, toate acestea faceau parte din peisajul acelei vremi, iar vinovatii erau mereu eliberati din lipsa de dovezi sau martori.
In acest moment apare in scena Eugen Alimanescu. Fost soldat in razboiul impotriva Uniunii Sovietice, la intoarcerea sa in tara cere sa se alature fortelor de politie din Bucuresti si este numit comisar-sef.
Lui ii erau arondate cartierele Rahova, Sebastian, Petre Ispirescu si Ferentari, zonele din care actionau cele mai temute si cunoscute organizatii criminale ale vremii.
Fiind martor la prima mana a coruptiei din Politie si a neputintei de a aduce in fata legii marile grupari infractionale decide sa rezolve problema printr-o metoda proprie.
A recrutat 22 de oameni alaturi de care a infiintat unitatea de lupta impotriva crimei organizate numita "Fulger". Ei nu operau arestari, deseori criminalii urmariti sfarsind sub focul comisarului sau a echipei sale. Pentru a nu fi catalogat el insusi un criminal isi motiva actiunile prin rezistenta la arest a interlopilor.
Metoda lui de a trage mai intai si de a pune intrebari mai incolo a functionat, reusind sa anihileze foarte multe din retelele ce functionau in Bucuresti. Unele chiar se mutau in afara orasului pentru a scapa de comisar. Presa mediatiza pe larg actiunile comisarului ajutand la recladirea increderii populatiei