Bietul animal a avut o moarte oribilă. Fotografia îl arată la pământ, cu o furcă înfiptă în gât. Ţăranul ucrainean care l-a ucis fusese unul dintre cetăţenii din regiunea lui care erau convinşi că au de-a face cu legendarul Chupacabra, o creatură monstruoasă ce atacă animale de casă şi chiar oameni, pentru a le suge sângele. N-am nici cea mai mai vagă idee cum ţăranul a putut crede că animalul acela amărât pe care l-a fugărit poate fi altceva decât un câine bolnav, fără păr.
Există o teamă faţă de neobişnuit care îi face pe unii dintre semenii noştri să cadă pradă unui gen de delir colectiv. O ştire despre apariţiile din Ucraina pretindea că avem de-a face cu un... "atac masiv al chu-pacabrelor!".
Acum câteva luni, prin Texas, locuitorii erau, şi ei, convinşi că chupacabrele dau târcoale. Un şerif a împuşcat unul şi l-a arătat, mândru, echipelor de televiziune. S-a constatat apoi că nenorocitul era un coiot a cărui blană căzuse din cauza paraziţilor.
Apariţii şi delir în Europa, în urmă cu câteva săptămâni: "Porcii mistreţi radioactivi au asaltat Germania!". "Litoralul românesc invadat de peştele-dragon!". Iarna trecută: "Urşii-gunoieri terorizează Tâmpa!". Pe asta din urmă o cred...
Sociologi contemporani precum Stanley Cohen au folosit termenul de "panică morală". Charles Mackay, un scriitor scoţian, a descris încă din 1841, într-o lucrare celebră (Extraordinary Popular Delusions and Madness of Crowds), iluziile şi panica unei întregi colectivităţi.
Fenomenul este mai comun decât credem. Discutam, recent, cu o doamnă care îmi spune, panicată: "E criză, domnule, a început lumea să se arunce pe fereas-tră!". Departe de mine să minimalizez actul sinuciderii. Realitatea statis-tică este, însă, alta. Nu doar la noi. Una dintre tendinţele descrise de sociologi este, dimpotrivă, creşterea ratei sinuciderilor pe fondul îmbogăţirii unei societ