La doar 10 ani, ieşeanca a ajuns pe primele locuri în ierarhia naţională la judo. Practică acest sport de la 6 ani şi speră să egaleze performanţa Alinei Dumitru.
Ilinca a moştenit pasiu-nea pentru judo de la tatăl ei, care la rândul său practică acest sport. La 6 ani a păşit prima dată pe tatami şi cu toate că spune că iniţial i s-au părut grele antrenamentele, nu a mai vrut să renunţe. „La început a fost greu, dar dacă eşti dispus să munceşti, poţi reuşi“, spune sportiva.
Conştiincioasă şi ambiţioasă, micuţa judoka a renunţat treptat la jocurile copilăriei preferând să se antreneze. Săptămânal venea la Clubul Sportiv Şcolar Unirea şi, după o perioadă, rezultatele au început să apară. A participat la o serie de competiţii zonale şi naţionale la care s-a clasat pe podium.
Printre competiţiile la care a ieşit învingătoare se numără şi cele zonale de la Roman, Iaşi şi Gura Humorului, unde a obţinut locurile I şi II. În anul 2009 a mers la Campionatul Naţional de Judo, unde s-a clasat pe locul VII. Acest lucru a ambiţionat-o pe micuţa sportivă. Astfel, anul acesta a obţinut locul I la Campionatul Naţional de Judo de la Techirghiol la categoria 48 de kilograme.
„După ce am obţinut locul VII în 2009, am fost foarte supărată şi mi-am dorit ca anul acesta să obţin locul I, ceea ce s-a şi întâmplat. Înainte de competiţie m-am antrenat la club câte cinci ore pe săptămână şi apoi acasă“, precizează Ilinca Moroşanu.
Fără sponsori
Sportiva nu a obţinut premiul I doar la judo, ci şi la şcoală, iar din toamnă va merge în clasa a V-a la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă“. Ilinca Moroşanu este însă hotărâtă să nu renunţe la acest sport şi se antrenează pentru competiţiile din octombrie din Bulgaria şi pentru Campionatul Naţio-nal de Judo de anul viitor. De asemenea, sportiva se pregăteşte să dea examen pentru centura