Episodul recentelor declaraţii băsesciene şi al comentariilor de care s-au bucurat ele în presa străină a fost unul peste care nu este de trecut în grabă. Preşedintele tuturor cetăţenilor României le-a mulţumit - pe deplin sincer, din câte mi-am putut da seama - acelora dintre români care, părăsindu-şi de atâta bine locul de baştină, s-au răspândit prin lume şi, desigur, prin Europa în căutarea unui trai mai decent. În viziunea pragmatică a preşedintelui, părăsirea ţării de către aceştia are efecte benefice asupra statului român, întrucât sistemul asigurărilor sociale, şomajul, cheltuielile, în general, se reduc simţitor, permiţând Guvernului să dezlege mai uşor iţele unei situaţii de viaţă complicate. Mai mult decât atât, nou-sosiţii beneficiază de facilităţi care includ accesul la sistemul de educaţie din ţara-gazdă, la spitalizare conform standardelor umanitare şi de civilizaţie de acolo. Se adaugă la acestea, arată un tabloid britanic, şi deducerile de impozite, ajutoarele pentru locuinţă şi alocaţiile pentru copii. Pe scurt, românii au toate motivele de a-şi căuta fericirea în afara obârşiilor, la mii de kilometri distanţă de casă şi de mormintele părinteşti, de prietenii şi vecinii printre care au crescut şi s-au format, năzuind - în mod naiv - să se realizeze împreună cu ceilalţi români.

Că preşedintele gândeşte astfel nu mai încape, cred, vreo îndoială, de vreme ce a spus-o singur. Tăierile masive de salarii - cu un sfert - şi, conform unui proiect iniţial, şi gândul decupării pensiilor cu circa jumătate de sfert reprezintă doar expresia cinică, expusă, de altfel, fără farafastâcuri şi menajamente în chipul cel mai public cu putinţă, a ideii că aceia care susţin statul din munca şi cu participarea lor financiară sunt un lest de care guvernanţii ar trebui să se dispenseze cât mai rapid şi mai radical cu putinţă. S-au auzit şi voci oficiale care spune