La 20 de ani de la schimbarea regimului national-comunist al lui Nicolae Ceausescu, numai o analiza profunda poate explica povestea trista a lui Sebastian si a destinului sau. O analiza care sa treaca in revista problemele sistemului de ingrijiri in sanatatea mintala, in timp ce le argumenteaza cu cazuri concrete. Pentru ca, dupa cum vom vedea, "nebunii" nu sunt chiar ceea ce par si, mai ales, nu se afla acolo unde cred cei mai multi ca isi petrec zilele.
In urma cu vreo cinci ani, viata lui Sebastian s-a schimbat. Ceea ce era de neconceput inainte, s-a intamplat. Bunatatea parintilor, dragostea lor pentru copilul care era diferit de ceilalti copii a luat-o pe drumul ratiunii. Forta lor fizica nu mai era pe masura puterii lui Sebastian. Si brusc, au simtit ca undeva, la mijlocul drumului dintre frica si rusine, speranta ca totusi fiul lor este un om sanatos la cap si ca nu are nevoie sa stea la un loc cu cei numiti simplu "nebuni", a murit. Cine este Sebastian? Este un tanar trecut de 30 de ani. Numele sau adevarat este altul. Dar la rugamintea parintilor sai, nu voi furniza date care sa il identifice. Cei mai multi dintre fostii sai vecini stiu ca e plecat la o bursa in strainatate. "Familie buna, domnule! Ambii parinti au facut facultate!", spune un vecin de bloc.
Numai ca pe Sebastian nu l-a mai vazut nimeni de cativa ani. Nici de Paste. Nici de Craciun. Fratele sau a mai trecut pe acasa, in vacante. Tatal vine sa plateasca intretinerea, dar nu mai sta nici el prea mult in vechiul apartament, cu un balcon ramas in paragina printre celelalte balcoane de pe fata blocului. Putini sunt cei care stiu insa ce zace dincolo de ferestrele din lemn scorojit, dincolo de troacele adunate in balconul apartamentului in care Sebastian a crescut. Si mai putini sunt cei care isi mai aduc aminte de cei doi frati si de belelele in care intra mereu unul dintre ei.
