Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai multi tineri s-au ales cu dosare penale in urma actiunilor desfasurate la acest sfarsit de saptamana de catre politistii antidrog

Publicat in Ziua Constanta, luni 9 august 2010 ·

Mai mulţi tineri s-au ales cu dosare penale în urma acţiunilor desfăşurate la acest sfârşit de săptămână de către poliţiştii antidrog

În plus, activitatea a trei dintre „magazinele de vise” controlate a fost suspendată pe o perioadă de 3 luni din cauza neregulilor constatate, fiind aplicate amenzi în valoare de 24.000 mii lei

În perioada 6 - 8 august a.c., cu ocazia desfăşurării unor evenimente artistice pe plaja din Năvodari, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa împreună cu lucrători din cadrul D.G.I.P.I., I.J.P.F. Constanţa, G.M.J. “Tomis“ Constanţa şi comisari ai Gărzii Financiare Constanta au organizat o acţiune pentru depistarea persoanelor care vând sau consumă substanţe interzise.

Astfel, asupra celor 14 persoane depistate de poliţişti fost găsite 15 gr. „Special Gold”, 10,5 gr. cannabis şi 2 gr. cocaină, substanţe interzise conform prevederilor Legii 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

Faţă de persoanele în cauză au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic şi deţinere de droguri de risc, fapte pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoarea de la 6 luni – 20 ani.

Totodată, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa împreună cu comisari din cadrul Gărzii Financiare Constanta au organizat pe raza municipiului Constanţa, în vederea prevenirii şi combaterii traficului cu substanţe halucinogene de tip „etnobotanic”, controale la 4 “magazine de vise”.

În urma acestor acţiuni, activitatea a trei dintre magazinele controlate a fost suspendată pe o perioadă de 3 luni, aplicându-se amenzi contravenţionale în valoare totală de 24.000 lei şi confiscându-se suma de 957 lei.

COMPARTIMENTUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Mai mulţi tineri s-au ales cu dosare penale în urm

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima reacție a lui Zelenski după convorbirea Trump-Putin: Negocierile fără Ucraina la masă nu vor aduce rezultate

HotNews acum 8 ore
Președintele Volodimir Zelenski a declarat marți că Ucraina va sprijini propunerea SUA privind stoparea atacurilor asupra infrastructurii energetice ruse și a spus că speră să vorbească cu liderul american Donald Trump despre discuțiile acestuia cu

Emisiunile zilei de miercuri, 19 martie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Administrația Prezidențială a desecretizat costurile zborurilor lui Klaus Iohannis: cât au costat cele 193 de vizite externe

Wall-Street.ro acum 8 ore
Administraţia Prezidenţială a desecretizat situaţia costurilor pentru zborurile speciale efectuate pentru deplasările externe ale delegaţiilor conduse de preşedintele Klaus Iohannis, începând cu anul 2015 şi până în anul 2025. Din documentul transmi

Incendiu la Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" București. O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale

Ziua Constanta acum 9 ore
Un incendiu a izbucnit în această seară pe un hol din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" București. Din primele informații o persoană care a inhalat fum a fost transportată la spital. Potrivit unui comunicat al Dire

Sibiu: O maşină a pătruns pe contrasens şi a intrat într-un autobuz în care erau doi pasageri / În urma impactului, cele două vehicule au luat foc / Şoferul autoturismului a murit şi nu a fost stabilită identitatea acestuia

News.ro acum 7 ore
Un accident rutier a avut loc, marţi seară, în municipiul Sibiu, după ce o maşină a intrat pe contrasens şi a lovit un autobuz de transport călători, iar în urma impactului, cele două vehicule au luat foc. Şoferul autoturismului a murit şi încă nu i

Lucian Romașcanu, propunerea României pentru funcția de membru al Curții Europene de Conturi: „Voi renunța la cariera politică”

Gandul acum 7 ore
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD și actual președinte al CJ Buzău este propus de România pentru a ocupa funcția de membru al Curții Europene de Conturi. Cu ocazia audierii din Comisia pentru control bugetar a Parlamentului European, Rom

Nicușor Dan: „Odată ajuns în Cotroceni, mă gândesc că Elena Lasconi ar putea fi primarul Bucureștilor”

Gandul acum 9 ore
Nicușor Dan pare să încerce un troc politic cu Elena Lasconi. Ar fi de acord să-i ofere președintelui USR vrabia de pe gard, Primăria București, contra retragerii sale din cursa mare, Cotrocenii, a sugerat el la Observator. Am în minte, bineînțeles,

David Popovici și Simona Radiș, desemnați sportivii anului 2024

Capital acum 10 ore
Campionul olimpic la natație David Popovici a fost desemnat, marți, sportivul anului 2024 la Gala Sportului Românesc, organizată de Agenția Națională pentru Sport. Sportiva anului a fost aleasă canotoarea Simona Radiș, campioană mondială și european

SuperLiga: Dorinel Munteanu este noul antrenor al echipei Sepsi Sfântu Gheorghe

HotNews acum 10 ore
Dorinel Munteanu (56 de ani) este noul antrenor principal al echipei Sepsi Sfântu Gheorghe, a anunțat clubul din SuperLiga. După trei luni și jumătate, Munteanu revine pe banca unei echipe din prima ligă a României. Tehnicianul are ca obiectiv calif

Marius Tucă Show începe miercuri, 19 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ștefan Popescu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ștefan Popescu, analist de politică externă. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

-2°
mie.

-2°/9°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

7°/16°
Iasi
acum

mie.

1°/10°
joi

2°/12°
vin.

4°/16°
sâm.

6°/15°
Constanta
acum

-4°
mie.

-4°/8°
joi

4°/8°
vin.

5°/10°
sâm.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mie.

-4°/7°
joi

0°/10°
vin.

2°/12°
sâm.

4°/11°
Timisoara
acum

-7°
mie.

-7°/8°
joi

1°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

6°/14°