Proiectul Cercetarea meşteşugurilor tradiţionale sibiene se desfăşoară în perioada 14 iulie - 30 septembrie 2010, cu sprijinul financiar al Administraţiei Fondului Cultural Naţional.
CITEŞTE ŞI:
Aproape 20 de muzeografi disponibilizaţi de la Astra
Junii Sibiului au atras mii de oameni la spectacolele din turneul din Spania
Mircea Cârţişorean- „Ca să ai success trebuie să fi sincer şi corect cu tine însuţi“(PORTRET)
În urma concursului de programe culturale organizat de AFCN, proiectul a obţinut al doilea punctaj la categoria Patrimoniu imaterial şi a primit o finanţare nerambursabilă de 27.200 lei.
Scopul proiectului este să identifice meşteşugarii activi şi să conştientizeze riscul pierderii meşteşugurilor ce reprezentau cândva o zestre.
"În secolul al XXI-lea, păstrarea tezaurului tradiţional este o condiţie sine-qua-non a prezervării identităţii socio-culturale a oricărei comunităţi. Însă în timp ce patrimoniul material traditţional este conservat în muzee, meşteşugurile trebuie continuate în comunităţile în care s-au născut”, spune Silvia Macrea, director proiect.
Arealul cercetării este unul vast şi acoperă toate cele cinci zone etnofolclorice ale judeţului Sibiu - Mărginimea Sibiului, Valea Târnavelor, Ţara Oltului, Valea Hârtibaciului şi Ţara Secaşelor. Până în prezent, echipele de cercetare s-au deplasat în localităţile Jina, Poiana, Rod şi Tilişca.
Anul trecut, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu a derulat un alt proiect finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional:
Cercetare interdisciplinară pe Valea Târnavelor.
Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu: