Certat de preşedintele Băsescu că nu se dovedeşte puternic în faţa presiunilor sociale, premierul Emil Boc a declarat la Iaşi că guvernul său este hotărât să meargă cu „restructurarea şi reforma statului până la capăt indiferent de criticile din dreapta şi din stânga". El a admis că „sunt vremuri care nu sunt tocmai uşoare pentru ţară şi cu consecinţe dureroase pentru foarte mulţi dintre noi".
Spre deosebire însă de mesajele optimiste de săptămâna trecută privind o posibilă creştere economică în 2011 şi deci o revenire cu cel puţin 10% de la tăierile de 25% din salariile bugetarilor, premierul a insistat de această dată asupra efectelor pozitive ale concedierilor. „Este exact ca la medic: când ai o boală trebuie să intervii cu un medicament care, de cele mai multe ori, nu are un gust bun, dar îţi asigură sănătatea pe termen mediu şi lung", a explicat Emil Boc.
Premierul a detaliat cifrele celor 74.000 de concedieri preconizate, despre care preşedintele Băsescu a declarat joia trecută că nu sunt suficiente, declarând că în 2010 vor fi desfiinţate 88.067 de posturi, dintre care 73.605 ocupate. Prin urmare până la sfârşitul anului vor fi daţi afară din sectorul public 73.605 de angajaţi, aproape 15.000 din învăţământ.
Liderul PDL ignoră opoziţia internă
Programul de concedieri pare să fi devenit de altfel tema principală a bilanţului politic pe care cabinetul Boc este aşteptat să-l facă în mai puţin de o lună. „La 1 septembrie mă voi ţine de cuvânt şi va fi analiza pe care o facem grupuri parlamentare cu Guvernul, pentru că un Guvern stă dacă nu este susţinut de parlamentari", a confirmat şi Traian Băsescu la TVR. Legea salarizării unice şi legea pensiilor, legea ANI şi unele măsuri economice trebuie să treacă prin Parlament, iar premierul este sigur că are sprijinul colegilor săi şi că va rămâne la Palatul Victoria.
Mai mult decât atât, premie