Doar 90 de minute a durat armistiţiul dintre Gigi Becali şi suporterii de la Steaua, adică durata jocului pe care roş-albaştri l-au susţinut, în Ghencea, cu Universitatea Craiova. Atât. De sâmbătă, cele două tabere sunt din nou pe picior de război, iar cel care a declanşat bomba este Victor Piţurcă.

Atâta vreme cât fostul selecţioner nu a avut un punct de vedere oficial în ceea ce priveşte motivele despărţirii sale de Steaua şi de rupere a „mariajului" cu Gigi Becali, nu voi comenta informaţiile oferite de o singură parte (Becali), care pomenesc de garanţii cerute de Piţurcă în valoare de peste 20 de milioane de euro. Ceva-ceva trebuie să fie în acest sens, un sâmbure de adevăr cu siguranţă există, însă poate că lucrurile nu stau chiar aşa cum a spus finanţatorul din Pipera. Iar atunci când e vorba de contracte şi de astfel de sume, o nuanţă, un cuvânt sau o virgulă pot schimba înţelesul unei întregi afaceri.

Ceea ce mă frapează pe mine, ca un observator de peste 20 de ani al fotbalului, este faptul că Victor Piţurcă a dat atât de uşor cu piciorul unei munci care a început sub foarte bune auspicii. Steaua îşi făcuse echipă şi avea jucători cu un clar potenţial de a progresa, relaţia cu suporterii era foarte bună, lumea venise din nou pe stadion şi în Ghencea se juca cu casa închisă, salariul era de departe cel mai bun din fotbalul românesc, dacă nu chiar din întreaga ţară (cine mai ia 600.000 de euro pe an, bani în mână, plus o primă de 2 milioane de euro dacă îndeplineşte un obiectiv care părea a fi din ce în ce mai realizabil?), întregul staff, ba chiar întregul personal care lucra la clubul Steaua, era dedicat „trup şi suflet" managerului general, iar patronul părea dispus să bage bani în continuare pentru întărirea echipei, dacă antrenorul i-o cerea. Şi atunci? De ce să pleci? De ce să pui (dacă se confirmă varianta Becali) condiţii absurde? De ce