Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hotelul Ardealul din Arad se vinde cu 15 milioane de euro

Publicat in Bursa, marți 10 august 2010 ·

Hotelul Ardealul din Arad, clasificat la două stele, a fost scos la vânzare pentru suma de 15 milioane de euro, a anunţat proprietara unităţii hoteliere, Joiţa Pap. Cu banii astfel obţinuţi, Joiţa Pap vrea să se lanseze într-o altă afacere, dar în alt domeniu. Hotelul are o capacitate de 180 de locuri şi dispune şi de o sală de conferinţe.

Hotelul Ardealul, numit iniţial "Grand Hotel Crucea Albă", a fost deschis în anul 1841, este declarat monument istoric şi a fost construit de către arhitectul Franz Mahler pe locul unui han din secolul al XVIII. În hotel au înoptat de-a lungul timpului personalităţi marcante ale vremii, precum George Coşbuc, I.L.Caragiale, Octavian Goga, George Enescu, Jules Massenet, Francois Copee, Ady Endre şi Arany Janos. În 1846, în sala de festivităţi a hotelului a concertat Franz Liszt.

Ovidiu VRÂNCEANU, Braşov Hotelul Ardealul din Arad, clasificat la două stele, a fost scos la vânzare pentru suma de 15 milioane de euro, a anunţat proprietara unităţii hoteliere, Joiţa Pap. Cu banii astfel obţinuţi, Joiţa Pap vrea să se lanseze într-o altă afacere, dar în alt domeniu. Hotelul are o capacitate de 180 de locuri şi dispune şi de o sală de conferinţe.

Hotelul Ardealul, numit iniţial "Grand Hotel Crucea Albă", a fost deschis în anul 1841, este declarat monument istoric şi a fost construit de către arhitectul Franz Mahler pe locul unui han din secolul al XVIII. În hotel au înoptat de-a lungul timpului personalităţi marcante ale vremii, precum George Coşbuc, I.L.Caragiale, Octavian Goga, George Enescu, Jules Massenet, Francois Copee, Ady Endre şi Arany Janos. În 1846, în sala de festivităţi a hotelului a concertat Franz Liszt.

Ovidiu VRÂNCEANU, Braşov

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vladimir Putin a anunțat câți militari ruși participă la ofensiva din Ucraina. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale"

Ziare.com acum 24 minute
Aproximativ 700.000 de militari ruşi participă în prezent la ofensiva din Ucraina, a anunţat vineri, 14 iunie, preşedintele rus Vladimir Putin, transmite France Presse. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale", a declarat

Nicușor Dan despre inundațiile de după furtună: ”În 90% din localităţile din lume este depăşit sistemul de canalizare pentru astfel de fenomen”

Ziare.com acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, 14 iunie, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, sistemul de canalizar

Prinţesa Kate participă sâmbătă la un eveniment regal, prima sa apariție publică după ce a fost diagnosticată cu cancer / Despre lupta cu boala: „Nu am ieșit încă din impas”

HotNews acum 44 minute
Prințesa de Wales a Marii Britanii, Catherine, spune că face „progrese bune” în tratamentul împotriva cancerului și anunță totodată că va lua parte, sâmbătă, la tradiţionala paradă militară „Trooping the Colour”, organizată cu ocazia zilei de naşter

CIO: AI va şterge postările injurioase la adresa sportivilor la Jocurile Olimpice de la Paris

News.ro acum 2 ore
Comitetul Internaţional Olimpic va utiliza inteligenţa artificială pentru a bloca orice abuz pe reţelele de socializare la adresa celor 15.000 de sportivi şi oficiali la Jocurile Olimpice de la Paris de luna viitoare, a declarat vineri preşedintele

Nicuşor Dan: Vreau să mă concentrez pe Bucureşti. În principiu, îmi doresc un al treilea mandat

HotNews acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a obţinut al doilea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, respinge din nou idea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, afirmând că doreşte să se concentreze pe problemele Bucureştiului ş

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 3 ore
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Biroul Electoral Constineşti propune anularea alegerilor în localitate

News.ro acum 2 ore
Membrii Biroului Elecotral Costineşti au propus, în unanimitate, anilarea scrutinului din localitate, după ce nu s-a ajuns la o concluzie în privinţa candidatului pentru funcţia de primar care a câştigat, deşi voturile au fost numărate de mai multe

Începe Euro 2024, cu România printre participante. Festivitatea de deschidere începe la ora 21.30. Primul meci, Germania - Scoţia

Mediafax acum o ora
Euro 2024 începe în Germania pe 14 iunie, când Germania, ţara gazdă, va juca împotriva Scoţiei, la Munchen. Finala se va juca pe 14 iulie, la Berlin. Cele 51 de meciuri se vor disputa pe 10 stadioane. Germania este din nou gazda unui eveniment inter

Curtea Penală Internaţională ar fi investigat noi crime de război ruseşti

Mediafax acum o ora
Potrivit unor surse familiarizate cu cazul, adunate de Reuters, ancheta examinează atacurile asupra infrastructurii care au pus în pericol vieţi prin întreruperea alimentării cu energie electrică şi apă, tăierea conexiunilor cu echipele de intervenţ

Zelenski a ajuns în Elveția unde va participa la summitul privind pacea în Ucraina. Rusia nu a fost invitată

Ziare.com acum 51 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit vineri, 14 iunie, în Elveţia, unde a doua zi va începe o conferinţă privind pacea în Ucraina, ce va reuni zeci de şefi de stat şi de guvern, transmit AFP şi Reuters. Kievul speră să obţină de la 'Con

Vremea

București
acum

19°
vin.

18°/26°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/31°
lun.

20°/34°
Iasi
acum

15°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

13°/18°
sâm.

11°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

17°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/30°